Deși vara se apropie de final, Fanfara ”Muzica Apelor” își anunță programul pentru toamnă. Muzicienii invită publicul de la malul mării să se delecteze cu spectacole de calitate, acorduri inedite și muzică de promenadă.
În acest context, Biroul de Comunicare al societății RAJA a precizat că, toți cei aflați pe litoralul românesc trebuie să profite din plin de timpul frumos și iasă din case pentru a asculta melodii cu rezonanță.
Societatea RAJA: ”Fanfara Muzica Apelor reușește, de fiecare dată, să adune în pălăria estivală emoții, zâmbete și bucurie”
”Iubitorii muzicii de promenadă vor avea ocazia să îi reîntâlnească pe artiștii consacrați publicului larg. Se anunță vreme însorită la malul mării, așadar profitați din plin de timpul frumos și ieșiți din case pentru a asculta melodii cu rezonanță”, se arată în comunicatul publicat de societatea RAJA, pe contul de Facebook.
Biroul de comunicare a ținut să precizeze că vineri, 26 august, muzicienii i-au încântat pe turiști și pe constănțeni pe Faleza Cazinoului din Constanța. Duminică, 28 august, fanfara a fost prezentă la Casa de Cultură din orașul Năvodari.
Concertele Fanfarei “Muzica Apelor” se vor desfășura după următorul program:
- Sâmbătă – 03septembrie 2022, ora 19.00: Piațeta Cazinou Mamaia;
- Duminică – 04septembrie 2022, ora 18.00: Piațeta Republicii din Mangalia;
- Sâmbătă – 10septembrie 2022, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
- Duminică – 11septembrie 2022, ora 19.00: Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie Constanța.
Societatea RAJA: ”Glasul instrumentelor a răsunat în oraș, dar și în stațiunile de pe litoral”
Potrivit membrilor societății RAJA, pe toată durata acestei veri, programul muzical al fanfarei constănțene a fost unul plin de farmec și energie.
În plus, prezența muzicienilor a creat bună dispoziție printre spectatorii sosiți din toate colțurile țării.
”Pentru mulți ascultători, melodiile pregătite de artiști au constituit prilej de a depăna amintiri de odinioară și de a crea altele noi”, a transmis Biroul de Comunicare.