Polițiștii Capitalei au anunțat marți că bărbatul asupra căruia au fost găsite cele 473 de procese verbale de la alegerile pentru Primăria Sectorului 1 este candidat al PSD pentru funcția de consilier general.

„Ieri, 28 septembrie, în jurul orei 15.45, la secția 4 a fost primit un apel de la un bărbat care a sesizat că din incinta unde este Biroul Electoral Sector 1 un bărbat a ieșit din incintă și are asupra sa mai multe procese verbale într-un număr mai mare. Polițiștii de la secția 4 s-au deplasat la fața locului și în incinta unde este și Biroul Electoral au fost găsite mai multe persoane, membri ai mai multor partide. La poliție au fost audiate 8 persoane în legătură cu ce s-a întâmplat acolo. Se desfășoară o cercetare in rem”, a spus șeful Poliției Sectorului 1, comisar șef de poliție Ionuț Dana.

Mai mult, cercetările vor fi continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 .  

„Facem cercetări prin AEP pentru a dovedi veridicitatea documentelor. Bărbatul era înscris pe lista electorală a unui partid politic la rubrica de consilieri locali”, a mai spus comisarul precizând că se fac în continuare cercetări pentru a se stabili dacă acele procese verbale erau asupra bărbatului în mod legal sau erau furate.

Frauda electorală se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

Citește și: Dosar penal după alegerile din Sectorul 1

#News