Traian Băsescu/AFP PHOTO DANIEL MIHAILESCU

Candidatul PMP la alegerile locale din București, Traian Băsescu a declarat că, deși și-ar fi dorit să obțină un procent mai mare decât cel pe care îl are, e mulțumit și așa, având în vedere „complitele condiții” în care s-au desfășurat alegerile locale de anul acesta, cu precădere cele din București. Băsescu a mai spus că bucureștenii și-au dorit foarte mult să scape de Gabriela Firea, astfel că s-ar fi creat un adevărat tsunami împotriva acesteia.

Principalele declarații ale lui Traian Băsescu

  • Dacă o să îl aveţi pe Eugen Tomac în emisiune vreodată, la vremea când aveam 17% atunci îi spuneam să nu ne bucurăm, este previzibil un tsunami. Iar cu 3 zile i-am spus – va fi un tsunami anti-Firea şi se vor duce voturile către cei mari. Singurele partide care au rămas în picioare au fost partidele mari – PSD, PNL şi USR şi s-a salvat PMP trecând pragul de 5%.
  • Faţă de ce a fost, de ce s-a întâmplat, a fost un adevărat tsunami, cel puţin în Bucureşti, dar nu numai în Bucureşti, sunt foarte mulţumit de procente. Acest tsunami a fost incredibil de puternic şi slavă Domnului am rămas pe procentul pe care l-am avut la alegerile europarlamentare
  • Mi-aș fi dorit un procent mai mare, dar condițiile au fost cumplite.
  • Realitatea este ca bucureștenii au vrut să scape de Firea. A fost un tsunami anti-Firea care a maturat tot
  • Am fost inspirat sa candidez, altfel am fi avut procentele lui Tariceanu

Citește și: Memorialul Durerii: Tăriceanu, afectat de rezultatul de la alegerile locale

#News