Călin Popescu Tăriceanu a candidat la alegerile locale cu mare entuziasm. Un pic cam pe ultima sută de metri, dar tot cu entuziasm. Cu toate astea, entuziasmul acestuia nu a fost suficient. Poate nu spera el să câștige Primăria Capitalei, însă nici 1,6% nu s-ar fi gândit că ia.
Astfel, în dorința de a-și exprima durerea online, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu declară că îl doare rezultatul.
Tăriceau: „Mă doare rezultatul”
„Acum, cu rezultatele oficiale pe masă, avem o imagine clară a ceea ce au însemnat pentru noi aceste alegeri. Și concluzia a fost exprimată foarte bine de un coleg de-al meu: cât de mare a fost ALDE dacă și după ce au rupt atât de mult din noi, și PSD-ul și PNL-ul, tot am reușit să scoatem zeci de primari și sute de consilieri? Așa slăbiți cum am fost, am reușit acum să intrăm în 13 consilii județene, să luăm 23 de primari și câteva sute de consilieri. Da, este un rezultat mai slab decât în 2016, dar după pierderile suferite cred că rezultatul obținut de colegii mei este unul remarcabil.
Sunt dezamăgit de rezultatul pe care l-am obținut la București. Sunt dezamăgit că nu am convins mai mulți bucureșteni că ideile noastre sunt mai bune decât ale celorlalte partide, la fel și candidații. Mă doare rezultatul, dar nu atât de mult pentru mine, pentru că eu sunt bătătorit în lupte politice, ci pentru colegii mei mai tineri pe care i-am promovat.
Alegerile din 27 septembrie au dat câștig de cauză partidelor mari, celor care au putut cheltui milioane de euro în campanie. Această campanie nu a fost câștigată de idei și programe, ci de banii aruncați în publicitate.
În calitate de lider al ALDE vreau să mulțumesc tuturor celor care ne-au creditat cu încrederea lor. Voturile lor sunt importante pentru noi și le vom folosi doar în interesul lor!
Mulțumesc tuturor colegilor din partid care s-au angajat fără să clipească într-o campanie în care votul negativ a contat mai mult decât ideile și candidații. Celor mai tineri care au participat pentru prima dată la alegeri le spun să nu fie dezamăgiți și să nu dezarmeze. În politică sunt și asemenea momente când, în ciuda programului bun pe care îl ai, oamenii hotărăsc să meargă cu partidele mari. Le cer să-și învingă dezamăgirea și să rămână în politică, pentru că este nevoie de ei.
Urmează zile importante în care trebuie să hotărâm ce vom face pentru alegerile parlamentare. Este de așteptat ca această polarizare politică să continue, pentru că este clar că partidele mari doresc să-i elimine pe cei mici de pe scena politică. În aceste condiții trebuie să fim realiști și să găsim soluții care să permită păstrarea filonului liberal autentic pe scena politică.”, scrie Călin Popescu Tăriceanu.
Citește și: Tăriceanu a votat pentru „consolidarea democrației”