Fondul Monetar Internațional avertizează că penuria de alimente se va accentua, fiind de părere că lumea se confruntă cu un şoc alimentar cel puţin la fel de grav cu cel cunoscut în urmă cu peste un deceniu, relatează Agerpres.
Drept urmare, acesta a cerut guvernelor să ia în serios avertismentul global privind criza alimentară iminentă și, implicit, să dea dovadă de o abordare decisivă și coordonată a problemei.
Mai multe țări se luptă pentru a avea acces la alimentele de care au nevoie în ciuda scăderii prețurilor mondiale ale acestora
FMI a arătat, într-un raport care a fost publicat joi, că securitatea alimentară și nutriția globală se află încă sub amenințare în ciuda faptului că prețurile produselor alimentare au scăzut.
Posibilele cauze invocate sunt blocajele de aprovizionare, obstacolele care stau în calea recoltelor din Ucraina şi preţurile ridicate la îngrăşăminte şi energie.
Din aceste motive, instituția financiară consideră că șocul alimentar actual este cel puţin comparabil cu cel din 2007-2008, când dificultatea obținerii alimentelor de bază a dus la situații de urgență și raționalizare în mai multe țări, existând chiar și proteste alimentare.
Câte țări vor suferi din cauza aceastei crize alimentare
Un număr de 48 de ţări au fost indentificate ca fiind expuse riscului de a se confrunta cu penurie alimentară severă și chiar foamete, majoritatea dintre acestea fiind situate în regiunea Sahel şi alte părţi din Africa sub-sahariană.
„Efectele combinate ale creşterii preţurilor la alimente şi energie şi constrângerile de aprovizionare nu doar că reduc standardele de viaţă, dar este posibil să majoreze sărăcia şi să reducă creşterea pe termen lung, fiind posibil să alimenteze turbulenţele sociale şi migraţia pe scară largă”, subliniază autorii raportului Bjorn Rother, Sebastian Sosa, Lukas Kohler şi Gaelle Pierre.
Conflictele ca, de pildă, războul din Ucraina, încetinirea creșterii economice, din cauza COVID-19, și criza climatică ar constitui principalele motoare ale crizei alimentare cu care ne confruntăm în prezent.
Drept urmare, Fondul Monetar Internaţional ia în calcul introducerea unei aşa-numite „ferestre pentru şocul alimentar”. Noua facilitate a FMI pentru ţările afectate de criza alimentară va fi disponibilă timp de 12 luni de la aprobare.
Directorul FMI, Kristalina Georgieva, a spus săptămâna trecută că nu există îndoieli că boardul FMI va aproba, în curând, noua facilitate.