Doi tineri, de 25 şi 28 de ani, au fost reţinuţi, fiind acuzaţi că ar fi cerut peste 120.000 de lei de la firmele de asigurări, după ce au simulat mai multe accidente rutiere soldate cu pagube materiale, folosind mai multe maşini, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Sibiu, potrivit g4media.ro.
La data de 27 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 5 percheziţii domiciliare în municipiul Sibiu şi localitatea Şelimbăr, într-o cauză penală care vizează săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările.
„Două persoane au fost reţinute. Din cercetările efectuate s-a reţinut faptul că, în perioada iulie – decembrie 2022, doi sibieni, în vârstă de 25, respectiv 28 de ani, ar fi simulat implicarea în mai multe evenimente rutiere soldate cu pagube materiale, pe raza judeţului Sibiu şi ar fi formulat cereri de despăgubiri în scopul obţinerii unor sume de bani din partea societăţilor de asigurări. Prin presupusa activitate infracţională s-ar fi înregistrat un prejudiciu de 120.467 de lei”, se arată în comunicatul IPJ Sibiu. Mai multe mijloace de probă, documente şi telefoane au fost ridicate în urma percheziţiilor efectuate. Poliţiştii au luat măsura reţinerii celor doi bărbaţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi unităţii de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, mai precizează IPJ Sibiu.O parte a obiectivului turistic Machu Picchu a fost închisă ca urmare a eroziunii