Profesorul Alexandru Rafila a declarat, miercuri seară la Digi24, că în acest moment nu se impune o nouă carantină în România, în contextul în care în Franța a decis această măsură pentru limitarea răspândirii infectării cu noul coronavirus. Mai mult, Rafila a precizat că raportat la populația și numărul de cazuri, între cele două țări, România încă este într-o situație bună, fapt care explică decizia extremă luată de președintele Macron.
„Din păcate, tot mai multe țări în Uniunea Europeană înregistrează astfel de evoluții, care fac ca sistemele de sănătate să nu fie sustenabile, adică să nu poată să preia toți pacienții și nu mă refer doar la pacienții de terapie intensivă, ci și alți pacienți, cu forme medii. De exemplu, în Belgia nu au acces la servicii medicale spitalicești dacă au forme medii de boală”, a precizat Rafila, la Digi 24.
Încă suntem bine
„Noi avem o situație ceva mai bună, la noi a fost o creștere permanentă, noi n-am avut acea scădere din timpul verii, dimpotrivă, toată vara am înregistrat o creștere a numărului de cazuri. S-a produs ceva care, din punctul meu de vedere putea fi făcut mai bine, sistemul de sănătate publică nu a fost în niciun fel ranforsat, focalizat pentru o eventuală reizbucnire a numărului de cazuri și, de asemenea, nu am pregătit din punct de vedere al capacității de testare o structură de pregătire a personalului și introducerea unui control extern de calitate care să facă credibile toate rezultatele din sistem”, a declarat Alexandru Rafila.
Citește și: Rafila: „Un lockdown total este împovărător din punct de vedere economic și social”