Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone va avea o misiune extraordinar de grea, încă de la preluarea mandatului. Acea de a face lumină, la propriu, în cazul unui bloc construit fără avizele necesare, și în care locatarii trec zi de zi pe lângă un pericol… mortal. O „mățăraie” de cabluri electrice, izolate empiric, rămase așa încă din perioada în care blocul era un șantier.
”De când s-a făcut construcția acestui bloc, lucrarea pentru branșamentul electric a fost oprit din cauza costurilor mari. Legăturile sunt făcute de constructor, legăturile sunt rămase așa de la acel moment”, a spus un locatar. „Toate autoritățile știu de această problemă, ne-au băgat în sistem ca debranșați (de doi ani), cu toate că noi nu avem datorii. Blocul nu are recepția făcută, nu avem nici măcar contractele de vânzare-cumpărare pe baza cărora să putem întocmi contract pentru utilități”, a completat un alt locatar.
Lumină pentru lumină
Piedone le-a dat asigurări locatarilor că problema lor se află pe lista sa de priorități, iar după momentul în care va depune jurământul de primar, cel mai probabil săptămâna viitoare, va face tot ce ține de Primăria Sectorului 5 pentru a face lumină pentru „lumină”.
„O să facem lumină cu adevărat, să vedem de unde pleacă această situație. Blocul este construit fără limită de servitute între proprietăți, un singur loc de parcare existent, cu această organizare de șantier, iar în acte figurează o bătrână, care nu poate fi trasă la răspundere. Voi vedea în ce condiții primăria a emis această autorizație de construcție, cum s-a făcut recepția la acest bloc”, a spus Cristian Piedone.
Dezvoltatorul, același cu cel al blocului ars în 2018
Potrivit locatarilor, dezvoltatorul este același cu cel al blocului ce a luat foc în septembrie 2018, când 54 de familii au rămas fără un acoperiș deasupra capului. „Peste o sută de oameni s-au înghesuit să iasă pe „singura cale de acces din bloc, în interiorul unei curţi, de unde au fugit pe o alee îngustă de 1 metru şi 40 de centimetri, ca să iasă pe poartă. Asta în timp ce, pompierii încercau să intre în clădire. Conform celor mai recente informaţii, imobilul, ridicat de dezvoltatorul Ilie Ioniţă, nu avea avizele necesare, implicit nici avizul pentru securitate de incendiu”, scria la acel moment adevărul.ro.
Ignorați de primărie
„Nu pot să dau bani de la Consiliul Local al sectorului 5, de la oamenii care plătesc taxe, pentru un moft sau pentru oameni care au posibilitatea să-şi reia viaţa în condiţii bune”, a declarat fostul primarul al Sectorului 5, Daniel Florea, în septembrie 2018, potrivit sursei menționate.
Citește și: Nicușor Dan își dorește să fie un primar deschis la propuneri