Dan Bittman
Dan Bittman / Foto: B1 TV

Dan Bittman are ambiții și idealuri înalte în legătură cu o posibilă carieră: ar vrea să-i ia locul lui Raed Arafat. Și nu se oprește aici. Visează, dă lecții și sfaturi. Și, deși au încercat mulți să-l trezească, insistă în derapaje. Nu se poate decide, nu-i place să fie contrazis și nu are stare.

A luat o decizie uimitoare: crede în virus, dar nu crede în spusele lui Arafat. Crede în existența coronavirusului, dar nu crede în pericol. Și rămâne supărat pe restricții și pe modul în care autoritățile au gestionat pandemia de COVID-19. Ar renunța la microfon, ar renunța la Holograf, ar deveni Arafat și ar salva țara de la infecție. Simplu.

Bittman are ambiții. Repetă același punct de vedere și găsește vinovații de serviciu. Se contrazice, apelează la paradoxuri și compară merele cu perele:

”Eu să fi fost în locul domnului Arafat, sunam imediat ori în Franța, ori aici, mai jos, în Bulgaria, să întreb, voi cum de jucați fotbal cu tribunele pline și fără măști, și fără nu știu ce.

M-am trezit zilele trecute că sunt liderul unei organizații pe care chiar nu o cunoșteam până alaltăieri, cea cu fără botniță ș.a.m.d. Vreau să spun de la bun început – cred în acest virus. Chiar astăzi m-a sunat un prieten din Timișoara, medic, care are COVID. Mi-a povestit exact ce s-a întâmplat cu domnia sa, deci eu nu sunt genul de idiot care să spun că nu există COVID sau că nu există acest pericol”, a spus Dan Bittman la B1TV.

”Poate că unele măsuri au fost bune, dar ceea ce mă frapează pe mine este că în timp mie mi se punea să stau liniștit în casă. Și chiar am stat, fiindcă respect regulile acestei țări. Guvernul sau, mă rog, forțele cu ghilimele de rigoare îmi organizau cel mai mare exod românesc organizat vreodată, 80.000 de muncitori până la urmă într-o săptămână, două plecați cu avioane, cu transporturi, în timp ce noaptea era interzis să se meargă prin România, în Germania la cules de sparanghel.

Așa că, iertați-mă, e un sfat doar, eu nu pot decât să sfătuiesc Guvernul. Că nu le dau eu lecții, nu sunt politician, dar măcar când luați o măsură, luați-o pentru toată țara. Nu pot unii să fie cu COVID și alții fără, unii să stea în casă și alții să stea unde vor ei. Adică fiți coerenți”, a mai spus artistul.

Citește și: Crezi în virus? Mărgineanu te va numi ”oaie”

#News