“Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui”. Ministrul Gabriela Firea a participat, luni seară, la ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului dedicată sărbătorii Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
Ministrul Familiei afirmă că din păcate, a asistat cu uimire la o declarație a unui coleg parlamentar de la UDMR pe care o consideră nefericită, chiar dureroasă pentru contextul actual.
Gabriela Firea nu crede că era locul sau momentul pentru declarațîi care să dezbine, ci era un moment pentru unire. „Tocmai evocarea unui fapt istoric unic pentru țara noastră, Marea Unire, era prilejul care ne adusese pe toți, laolaltă, în Parlamentul României. România ne este patrie tuturor celor care ne-am născut aici, indiferent de etnie, de limba maternă sau de culoarea pielii. Cu atât mai mult, în aceste zile, trebuie să ne amintim cât de grele au fost încercările prin care au trecut strămoșîi noștri pentru a crea o singură patrie.”, a declarat Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.
Potrivit ministrului Familiei, unirea înseamnă solidaritate, țeluri comune, puterea de trece peste interese personale pentru binele tuturor, pentru întregul popor român.
Această ședința i-a amintit ministrului Gabriela Firea ce multă responsabilitate o au în fața cetățenilor cu toțîi, parlamentari sau miniștri, și cât de mult trebuie să fie prețuiti înaintașîi pentru tot ce au lăsat, ei luptând pentru un singur crez, respectiv România.
„De 104 ani, România înseamnă casă noastră. Este pământul sfânt pentru care mii de oameni și-au dat viața și pe care noi suntem obligați să-l apărăm în continuare. Patriotismul este despre această legatură puternică între fiecare dintre noi și patria mamă. Pentru mine, România înseamnă cea mai frumoasă limbă din lume, tradițiile și obiceiurile de neegalat. Este locul celor mai mari împliniri, dar și al celor mai multe dorințe. Și îi mulțumesc acestei țări iubite, România, pentru toți oamenii săi”, a conchis Gabriela Firea.