Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută în urmă cu 30 de zile, se încheie la data de 30 noiembrie, la ora 7,00, vineri fiind ultima zi în care formaţiunile intrate în cursa pentru noul Legislativ mai pot să convingă electoratul să le acorde votul, potrivit g4media.ro.

Potrivit Biroului Electoral Central, este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei.

Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei se înţelege: afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip care se referă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024; difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024 în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate; sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiţi candidaţi la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor.

După încheierea campaniei, menţinerea conţinutului cu caracter electoral referitor la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet şi pe platformele online de socializare şi care nu face obiectul unei promovări active plătite pentru afişarea respectivului conţinut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acţiune de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei.

În perioada cuprinsă între momentul încheierii campaniei electorale şi până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen şi participanţii la acestea nu pot derula acţiuni de propagandă electorală

În perioada cuprinsă între momentul încheierii campaniei electorale şi până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen şi participanţii la acestea nu pot derula acţiuni de propagandă electorală. Este interzisă acordarea sau formularea promisiunii de acordare a unor beneficii şi recompense de orice gen pentru participarea la vot.