Fostul şef al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş, a fost condamnat de Tribunalul Mureş, la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. El este obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, într-un dosar de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, potrivit g4media.ro.
DNA l-a trimis în judecată pe Radu Roatiş cu acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (52 de acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (12 acte materiale). Hotărârea pronunţată miercuri poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Potrivit încheierii postate pe portalul instanţelor de judecată, perioada de supraveghere este de trei ani, pe parcursul acesteia inculpatul fiind obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Administraţiei Publice Locale – Primăria Municipiului Târgu Mureş sau în cadrul Spitalului Municipal Târgu Mureş. Fostul şef al ANSVSA trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 5.571 de lei. Lui i s-a interzis exercitarea unor drepturi, cum ar fi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de trei ani.
În urmă cu câteva zile au fost condamnaţi alţi doi inculpaţi care au semnat acord de recunoaştere a vinovăţiei în aceeaşi speţă – fostul director al DSVSA Mureş, Kincses Sandor şi şefa serviciului Economic al DSVSA Mureş, Radu Felicia.
Kincses Sandor a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere timp de trei ani, fiind obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Sovata sau în cadrul Spitalului Sovata, să participe la programe de reintegrare socială şi să achite cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 5.050 de lei.Kincses Sandor a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere timp de trei ani, fiind obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Sovata sau în cadrul Spitalului Sovata, să participe la programe de reintegrare socială şi să achite cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 5.050 de lei.
Sentință în cazul copiilor torturați într-un centru de plasament din Oradea