Șapte angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor, acuzați de purtare abuzivă în formă continuată și abuz în serviciu, fiind achitați printr-o sentință definitivă a Curții de Apel Oradea, din 27 decembrie 2022, potrivit ziare.com.
Pentru o parte dintre fapte, instanța a decis încetarea procesului penal deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale. Florin Mirel M., Adrian I., Adrian C., Romică T., Ovidiu C., Crinu B., Călin Lucian P. au fost trimiși în judecată în 2016 într-un dosar în care au fost acuzați de purtare abuzivă și abuz în serviciu.
Cei șapte au fost educatori, respectiv manageri de caz, având în grijă copiii cu probleme psihosociale găzduiți de un centru de plasament din Oradea, din subordinea DGASPC. Faptele de care au fost acuzați, tratament barbar aplicat copiilor pe care îi aveau în grijă, au avut loc în perioada 2011-2013. După zece ani de procese, angajații DGASPC au scăpat definitiv de pedepse. În primă instanță, o parte dintre cei șapte au fost condamnați de instanța de fond, Judecătoria Oradea, la închisoare cu suspendare și plata unor daune morale simbolice, câteva sute de euro. P Copiii din acest centru nu mai beneficiau de suportul familial, având fie părinţii fiind decăzuţi din drepturile părinteşti, fie unii dintre aceştia erau orfani, ori fuseseră anterior integraţi într-un sistem social de tip familial la care însă familia a renunţat. Cei 20 de copii aveau vârste între 12 și 16 ani, cei mai mulți avânt probleme de comportament, nivel ridicat de agresivitate, grad ridicat de sugestibilitate, toleranţă scăzută la frustrare, consum de droguri şi dependenţă de tutun, nivel de educaţie scăzut şi întârziat raportat la vârsta biologică, antecedente penale, lipsa reperelor şi a sentimentelor etico-morale, instabilitate emoţională, conform evaluărilor psihologice. Educatorii aveau obligația să se îngrijească de educația copiilor și să le asigure în centru un trai cât de cât decent. Copiii au fost torturați și supuși la chinuri groaznice, similare celor din închisorile comuniste, potrivit actului de acuzare.
Ei erau puși să facă câte o mie de genuflexiuni. Deoarece nu reușeau să-și ducă la îndeplinire cerința, erau pedepsiți crunt. Unii dintre ei erau duși în biroul educatorului, unde erau torturați la ”detectorul de minciuni” – degetele strivite între toc și ușă.
Deși acuzațiile au fost extreme de grave, judecătorii au apreciat că procurorii nu au reușit să aducă suficient de multe dovezi care să probeze vinovăția ”dincolo de orice dubiu”, a educatorilor. Mare parte din probatoriu s-a bazat pe mărturiile unor copii care nu au prezentat credibilitate. Declarațiile victimelor nu au rămas constante pe parcursul cercetării judecătorești, fiind diferențe între ceea ce au mărturisit într-o primă fază a anchetei și apoi, în instanță. Unii dintre copii au acuzat inițial că au fost bătuți cu bastonul, pentru ca ulterior să revină și să spună că doar au fost ”strânși de obraz”. Acesta a fost motivul pentru care educatorii au fost achitați de faptele de care au fost acuzați de către procurori. Pe de altă parte, durata excesiv de mare a procesului, peste zece ani, a dus la prescripția răspunderii penale.
