gripa romaneasca

Tot mai multe cazuri de gripă de tip A au apărut în România, în timp ce unul dintre cele mai eficiente medicamente împotriva acestei afecțiuni, Tamiflu, se găsește extrem de greu în farmacii, potrivit stirileprotv.ro.

Dr. Sandra Alexiu, medic de familie şi preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov a explicat că, după perioada Crăciunului, au început să apară tot mai multe cazuri de gripă de tip A, la cabinetul medicului fiind depistate deja 6 cazuri. 

Potrivit medicului, este vorba despre un dezechilibru existent acum, în sensul în care în pandemie oamenii nu au mai fost expuşi atât de mult diferitelor tipuri de virusuri. Aceleaşi virusuri care circulă acum pot da însă de data aceasta forme mai complicate de boală, care poate dura o perioadă mai lungă de timp. Medicul spune că mai puţină lume s-a vacinat antigripal şi pentru că numărul de doze de vaccin a fost anul acesta mai scăzut faţă de sezonul precedent. “În ultimele două săptămâni, a fost complicat pentru că au fost foarte multe cazuri de infecţii respiratorii acute dar până acum nu am depistat la testarea rapidă pentru gripă, până acum au fost teste negative şi la gripă, şi la COVID. Acum, însă, după sărbători, în aceste zile în care lucrăm, au fost foarte multe cazuri dintr-o dată, cel puţin numai ieri am depistat 6 cazuri cu teste rapide pozitive pentru gripă şi s-au pozitivat la gripă de tip A. Sigur că asta nu înseamnă că trebuie să generalizăm, sunt cazurile mele, dar colegii mei din ţară spun şi ei că au avut foarte multe cazuri în aceste zile de după sărbători”.

 Beatrice Speteanu, farmacist, a explicat că estimarea pentru acest an s-a făcut pe baza a ceea ce s-a întâmplat în 2020 şi 2021, ani de pandemie, când cererea pentru medicamentul Tamiflu a fost extrem de mică, tocmai pentru că, din cauza restricţiilor, nu au mai existat multe cazuri de îmbolnăvire cu gripă A dar şi cu alte virusuri.

“Din păcate, Tamiflu se găseşte destul de greu acum tocmai pentru că anii trecuţi a fost o cerere mult mai mică de Tamiflu, aproape deloc. Putem să comparăm cererea de acum cu criza cu gripă aviară de acum vreo zece ani, toată lumea căuta Tamiflu, din păcate acum este aceeaşi cerere şi justificată pentru că majoritatea reţetelor vin cu cazuri confirmate de gripă tip A. În fiecare an, o firmă de medicamente, producător şi depozit, face estimări asupra câtor cutii vor aduce la noi în ţară. Se face trimestrial şi anual, anul acesta cerem 1000 de cutii de Tamiflu în funcţie de anii precedenţi. Dacă în 2020 – 2021 cererea a fost foarte mică, prognosticul pentru anul acesta a fost tot la fel de mic, este foarte greu să suplimentezi la sfârşit de an pe un medicament unde de obicei furnizorii şi distribuitorii şi-au încheiat chiar anul fiscal şi anul de import. Momentan am mers pe stocuri preexistente. Din fericire, acest medicament are un termen extraordinar de mare, aveau cutii luate acum doi ani care aveau termenul de 31 iulie 2030. Din acest motiv, se găsesc foarte multe în farmacii pentru că au putut să rămână pe stocuri de acum un an doi. Mai este şi varianta de tratament pentru cei care sunt contacţi direcţi în care se ia jumătate din doză din cutie, se ia un comprimat la 24 de ore pentru contacţi direcţi care au riscuri mari. Preventiv, dacă cumva nu este pacient vaccinat sau este în grupa de risc. Altfel, se aşteaptă confirmarea infecţiei cu virus gripal tip A sau B, iar tratamentul trebuie început în maximum 72 de ore de la confirmare”, a declarat Beatrice Speteanu, farmacist.

Pensia și salariul minim din Venezuela, insuficiente pentru cumpărarea unui kilogram de carne