Premiera unei piese de teatru în seara de Revelion, la Oradea

Este vorba despre comedia „Nunta lui Figaro sau o zi nebună.

Teatrul Szigligeti din Oradea va prezenta în seara de Revelion, în premieră, comedia „Nunta lui Figaro sau o zi nebună” de Beaumarchais, în regia lui Botos Bálint, de la ora 19. Piesa va fi reluată pe 2, 7, 8, 17 şi 18 ianuarie 2023, potrivit g4media.ro.

 Potrivit unui comunicat al teatrului, regizorul acestei comedii se află la a cincea colaborare cu Teatrul Szigligeti,, „fiind primul său spectacol de Revelion, este puţin emoţionat”, cu toate că repetiţiile începute încă din toamnă s-au desfăşurat bine, într-o atmosferă plăcută.

„Piesa, scrisă în 1778, este considerată o comedie clasică, autorul ei, Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, reuşind să ascundă sub straturile comice probleme sociale şi personale importante,” a declarat Botos. Pentru premiera din seara de Revelion mai sunt disponibile doar câteva bilete. La realizarea piesei şi-au dat concursul regizorul Botos Bálint, Dálnoky Réka, scenograful Golicza Elod şi actorii (din cele patru roluri principale): Sebestyén Hunor (Figaro), Kocsis Anna (Suzanne), Szabó Eduárd (Contele Almaviva) şi Tasnádi-Sáhy Noémi (Contesa Almaviva). Într-o scurtă retrospectivă a anului, managerul teatrului, Czvikker Katalin, menţioneaza faptul că prezenţa publicului la teatru după perioada pandemiei a depăşit toate aşteptările conducerii instituţiei, 49.200 de spectatori urmărind spectacolele teatrului, în condiţiile în care, în martie, instituţia funcţiona cu restricţii în contextul pandemiei. 

Ca elemente importante în readucerea publicului la teatru, managerul a amintit de programele educaţionale pentru copii şi tineri derulate de toate cele trei trupe ale teatrului – Trupa Szigligeti, Trupa Lilliput şi Ansamblul Nagyvárad.

 Cele trei trupe ale teatrului au jucat în total 308 spectacole pe parcursul anului, dintre care 228 în Oradea, 64 în alte oraşe din România şi 16 în străinătate. Cele două festivaluri proprii au fost de succes, cu şapte spectacole ale unor companii din şase ţări în cadrul Festivalului HolnapUtan (Poimâine) în aprilie, iar în octombrie, Infinite Dance a avut un succes răsunător şi datorită colaborării cu Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), care a contribuit în mare măsură la promovarea evenimentului în rândul populaţiei majoritare vorbitoare de limba română din oraş.

35 de noi staţiuni turistice de interes local în România