Liviu Dragnea

Vă mai amintiți mitingurile alea PSD în care Liviu Dragnea ținea prelegeri despre roșii și castraveți și despre cum românii merită să mănânce natural, de la noi, nu „porcăriile” venite din afară? Și cum se umfla el în pene în timp ce ridica pumnul către soare, acuzând Europa că ne trimite toate ciurucurile, iar noi nu suntem cetățeni de mâna a treia? În teorie, toate șaradele astea electorale sunau foarte bine. Replici bine alese, care să meargă la sufletul votantului PSD tipic. În practică, magazinele cu produse românești, de stat, înființate de Liviu Dragnea, pentru „binele poporului” par să nu fie deloc ceea ce par, ba din contră, așa cum afirmă ministrul actual al Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, „niște butaforii cu iz penal”.

Corpul de control al Ministerului Agriculturii ar fi trimis, astfel, Parchetului „nişte concluzii” legate de magazinele Gostat înființate prin Casa de Comerț Unirea, proiectul fostului lider PSD Liviu Dragnea, având suspiciunea că ceva-i putred în… România.

Citește și: Dragnea n-a vrut să-și plătească libertatea cu… România

„Acest control a început la sesizarea consiliului de administraţie, care în prima zi când am ajuns la minister au venit să sesizeze acest, să spună că acolo sunt multe lucruri cu iz penal, că magazinele sunt butaforii. Eu am dat în verificare la Corpul de control, ceea ce s-a întâmplat. Am înţeles că există un material cu nişte concluzii care au fost înaintate Parchetului”, a declarat joi, la Sibiu, Nechita-Adrian Oros, potrivit Agerpres.

Așadar, ministrul Agriculturii acuză că aceste magazine înființate la voia fostului lider PSD, actual chiriaș al Rahova, Liviu Nicolae Dragnea, ar fi făcut achiziții de peste un milion de euro, fără a avea, însă, acordul consiliului de administrație.

Citește și: Vine foametea!

„Acest control a început la sesizarea consiliului de administraţie, care în prima zi când am ajuns la minister au venit să sesizeze acest, să spună că acolo sunt multe lucruri cu iz penal, că magazinele sunt butaforii. Eu am dat în verificare la Corpul de control, ceea ce s-a întâmplat. Am înţeles că există un material cu nişte concluzii care au fost înaintate Parchetului”, a declarat joi, la Sibiu, Nechita-Adrian Oros.

#News