Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a răspuns, la Digi 24, acuzațiilor lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, cu privire la aruncarea dozelor cu vaccin. Totodată, medicul a spus de ce sunt vaccinate în etapa a doua a strategiei și persoanele tinere care nu au boli cronice, situație pe care Voiculescu a catalogat-o ca fiind o stare de fapt pe care nu a putut-o schimba la preluarea mandatului.
„Dacă mi-ar rămâne doze, aș face orice ține de mine să mobilizez persoane programate în a doua zi, în a treia zi sau să am această listă de așteptare și să nu am persoane care să dorească să vină, pentru că e sfârșit de program, seară. Atunci, sigur că da, aș vaccina. Orice persoană vaccinată este o persoană care va fi în final protejată de această boală”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiță, la Digi 24.
Acesta a precizat și mecanismul în urma căruia au fost vaccinate persoanele care nu se aflau pe lista celor programați.
Totodată, medicul a confirmat ca există persoane care „sar rândul” în ceea ce privește prioritizarea la imunizare, însă impactul este minim. „Nu neg că se întâmplă acest lucru. Eu cred că este minim, nu este semnificativ din punctul de vedere al impactului asupra numărului de doze de vaccin folosite”, a completat Gheorghiță. Potrivit datelor sale impactul ar fi de 0,2-0,3%, adică două persoane pe centru.
Tot la Digi 24, Vlad Voiculescu a anunțat că va sancționa coordonatorii centrelor de vaccinare care imunizează „un amic, vecin”. „Cred că dacă vrei să impui o regulă, trebuie să stabilești la un moment dat și o sancțiune. De aceea, săptămâna viitoare vom avea și sancțiuni foarte clare în primul rând pentru cei care se găsesc dintr-o dată fie generoși, fie cu un rost de business”, a declarat ministrul Sănătății.
Citește și: Voiculescu nu are nimic de împărțit cu Valeriu Gheorghiță