A fost identificată prima victimă care a murit în incendiul de la Matei Balș. Este vorba despre o călugăriță care a fost internată în institut, în urmă cu o săptămână.
Femeia era măicuță la Mănăstirea Christiana din București, avea vârsta de 79 de ani și a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență ”Floreasca”, unde a decedat.
Victima a fost identificată după crucea pe care o purta la gât, potrivit informațiilor obținute de reporterul Gândul.
În ceea ce privește pacienții supraviețuitori, patru dintre cei mutați ieri dimineață în alte spitale din Capitală sunt în stare gravă, aflându-se intubați în secțiile de Terapie Intensivă.
Continuă ancheta pentru ucidere din culpă, iar în cursul zilei de ieri procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal.
Conform Digi24, patru dintre victimele care și-au pierdut viața în incendiul de la spitalul Balș din capitală au fost aduse la INML, unde au fost chemate familiile pentru identificare.
Ema Stoica, jurnalist Digi24 a declarat că ”Aparținătorul uneia dintre femeile care au decedat spunea că sora lui a fost internată în urmă cu o săptămână de către mănăstirea la care se afla, pentru că era călugăriță, iar reprezentanților lăcașului de cult li s-a transmis că pot ridica cadavrul luni, pentru că în weekend nu se lucrează la Institutul de Medicină Legală din București”.
În urma incendiului care a avut loc vineri dimineață la un pavilion al Spitalului Matei Balș din Capitală, cinci persoane au decedat, iar ceilalți pacienți au fost evacuați.
Conform ISU și Ministerului Sănătății, 4 persoane au fost găsite carbonizate, iar o persoană a fost declarată decedată la scurt timp.
Citește și: Oana Gheorghiu: „Revolta e doar în capul nostru”