Un renumit neurochirurg din Baia Mare a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, după ce a folosit datele personale ale unor pacienți, chiar cu afecțiuni oncologice, pentru a contracta credite în numele lor, potrivit stiripesurse.ro.
Medicul neurochirurg Carmen Bechiș a fost condamnată definitiv la 4 ani și 6 luni de închisoare, după ce a fost găsită vinovată de două infracțiuni de înșelăciune.
În 2022, Bechiș a falsificat semnătura unor persoane, inclusiv a unei femei bolnave de cancer, pentru a obține un împrumut de 10.000 de lei de la un CAR din Baia Mare. Medicul a folosit datele pacienților pentru a se îmbogăți, iar mai târziu a lăsat ratele neachitate, provocându-le victimele mari necazuri financiare.
„Inculpata a profitat de vârsta înaintată (…) dar mai ales de situația persoanei vătămate, căreia i-a promis ajutor medical după o operație oncologică, motiv pentru care aceasta i-a comunicat inculpatei copie de pe cartea de identitate, obținând astfel datele personale ale acesteia, pe care le-a folosit la încheierea contractului de împrumut.”, se arată în Hotărârea NR. 92/2025 a Curții de Apel Cluj.
Condamnarea, dată de Curtea de Apel Cluj, a fost una extrem de severă, având în vedere că Bechiș fusese deja condamnată anterior pentru corupție
.Femeile care au fost victimele acestei fraude au aflat cu șoc despre împrumuturile în numele lor doar atunci când au început să primească somații de plată. Doctorița Carmen Bechiș este soția unui fost prefect al județului Maramureș, din perioada 2000 – 2003. Femeia este acum închisă în penitenciarul din Baia Mare.