Medicii rămân în linia întâi, alerg să protesteze și, deși se discută discuții, mie mi se pare un protest corect. Și, nu doar mi se pare, ci este un protest corect. Medicii lucrează câteodată și peste 10 ore și asta în mod normal, nu doar în vreme de pandemie. Și mă gândesc oare cât lucrează acum. Nu au nimic asigurat, nu cer salarii în plus sau bonus pentru orele alea în plus. Cer echipamente ca să lupte cu un virus. Cer prea mult?
Ce părere au managerii de spitale? Când un medic e infectat, e supus unor condiții de stres și, pentru că imunitatea îl ajută, continuă să lucreze. Pentru că încă mai poate să lucreze. Până nu mai poate.
Sunt oamenii care se vor îmbolnăvi, mai grav, vor muri și continuăm să insistăm ca medicii să rămână în picioare. Mi se pare absurd, brutal și crud ca să-i considerăm imuni. Mulți, foarte mulți dintre ei sunt deja infectați.
Potrivit legii, medicii trebuie să fie acolo, să lucreze. Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Sandra Alexiu:
„În Scenariul 4 de intervenţie la coronavirus, care vine în curând, medicii de familie vor tria şi trata pacienţii care au forme uşoare ale bolii, care vor rămâne acasă. Acestor bolnavi nu poţi să le dai consultaţii prin telefon. Drept urmare, îi vom vizita acasă şi trebuie să fim protejaţi. În acest context, trebuie să spun că, referitor la acest subiect, cei 10.500 de medici de familie nu au primit nimic, nici măcar o promisiune, de la Ministerul Sănătăţii sau de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Fiecare a făcut ce a putut pentru a se dota. Au mai fost şi unele donaţii, dar acestea nu acoperă necesarul imens. Dacă nu se face ceva în acest sens, în câteva zile, când va fi instituit Scenariul 4, va fi dezastru”.
Nu avem condiții, probleme sunt și apar probleme noi, prea noi pentru că e un virus prea nou, pentru care nu suntem pregătiți. Probleme apar zilnic. Nu există suficiente măști, combinezoane, mănuși, nu există posibilitatea unei izolări sau a demisiei. Iar dacă există posibilitatea demisiei, aceasta e hulită de neștiutori.
E posibil să fie consemnați în spitale, e posibil să lucreze la foc continuu. Și nu știu dacă atunci când își iau ”la revedere” de la familie dimineața, acel ”la revedere” nu se transformă într-un ”adio”.
Eroi sau erori ale sistemului?