Și pentru că biserica ortodoxă nu era de ajuns, și o biserică penticostală din Galați a decis să ignore sfaturi. Nu e întotdeuna vorba de lingurițe linse și patrafire pe cap. De data asta, niște oameni ceva mai veseli și mai guralivi decât ortodocșii de serviciu, au ales să recite chestii vesele la microfon spre mântuirea și iertarea păcatelor de natură penticostală.

Am căutat mai multe despre religia penticostală și nu pentru că mă intereseză neapărat, ci pentru că se împrăștie o boală sub oblăduire și accept divin. La fel ca în ortodoxie. Religia penticostală este o religie neoprotestantă care pune accentul pe relaţia nemijlocită dintre om şi Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu crede miracole, decât dacă-s făcute de divinitate.

Copiii penticostalilor, ca şi ceilalţi oameni, nu pot fi botezaţi până ce nu ajung să se convingă singuri că Isus este Mântuitorul lor personal. Adică, sunt duși de mânuță la biserică toată copilăria, până intervine un soi de maturitate care îi face, la foc automat, să aleagă fix religia penticostală. Adică oameni spălați pe creier de mici, oameni mici care vor ajunge oameni mari. La fel de manipulați și spălați pe creier. Și care vor avea grijă, la rândul lor, să spele pe creier alți oameni mici.

Aș alege spălatul mâinilor și distanța socială. Asta ar alege toți. Nu și ei. Ei aleg să se filmeze între ei și, conform ProTV:

”Oamenii încalcă flagrat toate recomandările. Unii dintre ei sunt însoțiți de copii.

Ceremonia a fost organizată de un bărbat de 44 de ani, din localitate. Și el, și cel care a filmat, un tânăr de 26 de ani, au fost amendați cu câte 5.000 de lei. Iar polițiștii vor să îi identifice pe toți participanții, pentru a-i sancționa.”

Ei, bine, regulile bisericii nu sunt încălcate. Doar legea e. Și, deși amenda nu îi va costa pe toți, viața ne poate costa pe fiecare dintre noi.

Citește și: Sandra Alexiu: medicii vor vizita pacienții acasă

#News