Celebrul jurnalist, Marius Tucă, a comentat de curând situația administrației din România pentru cei de la Mediafax. Într-un articol de tip editorial, acesta îl critică destul de aspru pe Ludovic Orban, numindu-l politruc. De asemenea, nici noul ministrul al Sănătății, Nelu Tătaru nu scapă de filtrele acide ale lui Marius Tucă, acesta declarând că-l vede pe Tătaru ca pe un soi de ușier al lui Ludovic Orban.
„Așa se face că după ce Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, s-a întâlnit cu reprezentanții, tot odată și profesioniștii, de la Institutele Naționale de Sănătate Publică și cel de Boli Infecțioase ”Matei Balș” urma să aprobe și să semneze un document semnat de toți ceilalți prin care să realizeze un studiu atât în Capitală, cât și la nivel național de investigare seroepidemiologică în infecții virale COVID-19. Metodologia respectivă este recomandată de Organizația Mondiala a Sănătății.
Numai că numitul Nelu, zis și Tătaru a dat fuguța repede să ia lumină de la cel numit în folclorul întregului popor drept Sică Mandolină. Atentie! Documentul nu era semnat de Primarul General al Capitalei. Cu toate acestea Ludovic Orban nu a reușit să-și depășească condiția de politruc și nu i-a dat acordul lui Nelu Tătaru să contrasemneze și să aprobe documentul atât de important pentru testarea populației, atât de important pentru România.
Avem așadar de-a face, și nu spun vorbe mari, cu o sabotare a intereselor cetățenilor români, punerea sub semnul întrebării a sănătății acestora, iar dacă ar fi să ne inspirăm din vocabularul procurorilor, de crimă împotriva umanității, de crimă împotriva poporului român.
Sică, obișnuit să ia decizii având-o la stânga pe Turcan și de-a dreapta pe liftiera de serviciu, crede că poate să oprească România între etaje, când vrea mușchiul lui sau butonul numit Nelu Tătaru. Ludovic Orban, Primul Ministru al României crede că după ce el a fost testat de mai multe ori dimpreună cu camarila PNL nu mai e nevoie să fie testat și poporul român. În ultimul ceas, care poate fi ultimul ceas la propriu al României, Ludovic poate să înțeleagă că România nu este un poligon de încercare electorală în care el să execute adversarii politici, să-și dea două palme la propriu și să-i dea ordin obedientului Ministru de la Sănătate să semneze documentul atât de important, aș spune vital pentru România”, notează Marius Tucă pentru Mediafax.
Citește și: De ce crește prețul la alcoolul sanitar? Interviu cu George Huțanu