Șerban Nicolae

Șerban Nicolae, membru PSD și președintele Comisiei Juridice a Senatului, a postat la rândul lui câteva cuvinte pe pagina sa de Facebook, ca rezultat al noilor reglementări ale Ordonanței Militare de ieri. În opinia lui Șerban Nicolae, guvernanții își bat joc de populație, eschivându-se și modificând după cum le taie orele de ieșit și libertățile cetățenilor.

„ABERAȚII DE CRIZĂ (2)

Prin aceeași ordonanță militară (!) se reglementează programul de plimbat cățelul, prioritatea la magazinele alimentare, izolarea la locul de muncă și plafonarea prețului la utilități. Pot să trec peste prețiozitatea ridicolă a formulării prin care cățeii (singurele animale care justifică „circulația pentru satisfacerea nevoilor”, toate la aceeași oră!) devin „animale de companie/domestice” că e o chestiune minoră.

Dar am impresia (care tinde către certitudine!) că guvernanții își bat joc de toată lumea. Nu contează dacă o fac cu știință sau din pură prostie. Oricine știe că restrângerea exercițiului unor drepturi se poate face „numai prin lege” (art. 53 din Constituția României). Oricine știe că derogările de la lege se pot face doar prin acte normative cu putere de lege. Chiar și în stare de urgență. Guvernul adoptă, așa cum am văzut deja, ordonanțe de urgență pentru diverse alte reglementări. Ce-i împiedică să facă același lucru cu toate derogările de la lege și cu restrângerea exercițiului unor drepturi? Decretul nr. 195/2020 nu este act normativ cu putere de lege! Toate aceste aberații par făcute înadins vulnerabile și contestabile.

PS „Investitorii” amenințau că „din cauza OUG 114/2018” vor pleca urgent din România, iar „răuvestitorii” politici le țineau isonul, bocind zgomotos. N-a plecat nimeni, deși suntem în 2020. Probabil, n-au găsit bilete la „low-cost”. Acum înțeleg că, de fapt, ceea ce îi deranja pe „investitori”, mai ales în materie de plafonare a prețurilor, era faptul că 114/2018 era ordonanță „de urgență” a Guvernului, iar ei își doreau o ordonanță „militară” a ministrului de interne…”, a scris Șerban Nicolae pe Facebook.

Citește și: Marcel Ciolacu vrea să repare legile guvernului Orban

#News