Călin Popescu Tăriceanu ar putea scrie o carte, la câte postări pe Facebook face în ultima perioadă. Mă gândesc că poate-așa ar putea face și el un ban grămadă după ce se termină toată nebunia asta cu pandemia. Iar dacă tot suntem la capitolul cărți, același Tăriceanu ar putea să-și ilustreze singur cartea, întrucât, mai nou, se pare că acesta și-a mai descoperit un talent: desenatul.
În loc să se ofere să-i deseneze lui Orban scheme și soluții, ar putea să-și folosească timpul într-un mod constructiv. Zic și eu, nu dau cu parul!
„Dacă vremurile nu ar fi atât de grele, ciorovăiala guvernanților pe cum să folosească cele 200.000 de teste coronavirus care vor veni săptămâna viitoare (am auzit asta și acum o săptămână) ar fi aproape distractivă! Așa, însă, este încă un motiv de îngrijorare că actuala criză ne-a prins cu un Guvern de amatori! Ghinion, cum ar spune dl Iohannis!
Treziți-vă că nu e atât de greu de decis! V-o spun toți specialiștii și v-o spune bunul simț, politruci de doi bani ce sunteți! Cei din linia întâi trebuie să primească „muniție” și protecție în fața inamicului invizibil cu care ne luptăm în aceste zile!
Spitalele României cad pe capete. Sunt spitale precum cele din Suceava, spitalul Gerota, spitalul militar din Galați, spitalul din Petroșani, spitalul din Sfântu Gheorghe, dar și alte unități unde medicii au fost infectați cu coronavirus!
În tot acest timp, cadrele medicale urlă cu disperare că au nevoie de echipamente de protecție (măști, combinezoane), de teste pentru pacienții cu care intră în contact, dar și pentru ei! Cadrele medicale sunt resursă indispensabilă în asemenea crize!
Dată fiind capacitatea limitată de a testa pentru coronavirus (nu mai aduc aminte acum de întârzierea de 2 luni cu care Guvernul Orban a conștientizat criza), oare nu e la mintea copiilor că medicii și personalul medical sunt primii care trebuie testați?! Ei împreună cu pacienții cu care intră în contact! Asta ca să fim siguri că mai are cine să stea la capătul bolnavilor și ca să fim siguri că, neintenționat, nu mai îmbolnăvesc și alți pacienți.
După personalul medical vin alții care sunt în primele linii ale războiului pe care îl ducem! Sunt cei din poliție, jandarmi, militari sau vânzătorii din magazinele care sunt încă deschise! Apoi vin cei din următoarele linii, dar la fel de importanți: cei care merg la muncă și țin încă economia în mișcare și care prezintă simptome de infectare!
E clar? Vreți un desen? Măcar acum, în al 25-lea ceas, acționati responsabil!”, notează pe Facebook liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
Citește și: Marius Tucă sare la beregata lui Sică Mandolină