Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății într-o altă perioadă critică a României, și-anume cea post-Colectiv, a făcut o serie de declarații cu privire la situația actuală a sistemul de Sănătate românesc. În opinia acestuia, autorități pun accentul pe ceea ce nu trebuie, iar ultima Ordonanță Militară dată aseară de către ministrul de Interne, Marcel Vela, prezintă sincope.

Vă reamintesc că una dintre prevederile Ordinului 4 este cea potrivit căreia, medicii nu mai au voie să refuze tratamentul unui pacient, chiar dacă acesta nu a fost testat pentru Coronavirus, iar tratarea acestuia ar putea prezenta riscuri atât pentru medici, cât și pentru ceilalți pacienți.

O astfel de măsură ar fi putut fi eficientă dacă personalul medical ar fi avut la dispoziție și echipemente de protecție. Între timp, medicii noștri se îmbracă în saci de gunoi.

”Ordinul 4 al comandantului acţiunii, prezentat în seara asta în conferinţă de presă, prevede tratarea pacienţilor ca şi cum nu ar exista COVID-19, sub ameninţarea sancţiunii penale. Da, pacienţii nu pot fi pur şi simplu refuzaţi. De acord. Cum rămâne însă cu mijloacele de protecţie lipsă pentru personalul expus? Şi nu e vorba doar de cei de la ATI şi infecţioase”, a scris Vlad Voiculescu, duminică seară, pe Facebook.

Imobilele RAPPS ar trebui puse la dispoziția personalului medical expus

”Cum rămâne cu sutele de imobile ale RAPPS în care stau politicieni care “lucrează” oricum de acasă şi care trebuiau să fie deja puse la dispoziţia personalului medical expus care nu vrea/poate să îşi expună familia acestor riscuri? Şi în final, cum rămâne cu toată organizarea şi pregătirea pentru criza asta care e făcută acum pe repede înainte pe cârca personalului medical, a bolnavilor cronici şi a tuturor celor care s-au mobilizat acum, când guvernului PNL-Orban (nu altul!) îi fusese solicitat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii încă din ianuarie să se pregătească de pandemie?”, a mai scris Voiculescu, ataşând postării un referat al Ministerului Sănătăţii.

Citește și: Dragul meu Preafericit, aurit și înțolit, ești fericit?

#News