Este revoltător și de neconceput cazul celor 2 copii aflați în grija statului care ar fi fost supuși de un cetățean străin unor experiențe cumplite, fiind agresați și abuzați sexual, a declarat Gabriela Firea. Potrivit ministrului Familiei, bărbatul ajunsese în România cu pretextul că se ocupă de copiii defavorizați, cazul fiind imediat preluat de specialiștii de la DGASPC Arad care au demonstrat un profesionalism impecabil.
- Gabriela Firea: Vreau să-i felicit pe colegii din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, care la primele suspiciuni și semne de întrebare n-au stat pe gânduri și au sesizat imediat poliția.
Astfel, aseară, a fost reținut cetățeanul străin care a comis aceste atrocități, bărbatul fiind membru al unei organizații care sprijinea tocmai copiii din sistemul de protecție specială.” Era într-un fel un lup paznic la oi. Incredibil! Pentru specialiștii DGASPC Arad primele semnale au venit din cauza insistenței cetățeanului străin de a petrece singur timp cu băieții de 13 și 16 ani”, a declarat Gabriela Firea. De asemenea, bărbatul a fost cel mai vocal în a contesta regula impusă recent prin care acești tineri pot părăsi centrele doar însoțiți de reprezentanți ai instituției, fiind sesizată imediat Poliția, care, de asemenea, a acționat rapid și l-a reținut pe bărbat.
Gabriela Firea: Mă înfioară și condamn cu toată forța orice formă de abuz asupra copiilor, că vorbim de abuzul fizic, emoțional sau sexual! Sper ca astfel de orori să fie cazuri izolate.
Potrivit ministrului Familiei, depinde de noi, adulții, să remarcăm tot ce nu e în regulă, să nu închidem ochii și să semnalam orice suspiciune. „Tot respectul meu pentru oamenii inimoși și profesioniști, atât de la Complexul de Case de Tip Familial, cât și de la DGASPC Arad, care au dovedit că-și fac meseria cu responsabilitate și dăruire! Suntem în legătură și îi sprijinim prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, condusă de președinta Elena Tudor. Le mulțumesc, încă o dată, specialiștilor ANPDCA care asigură metodologia în ce privește protecția drepturilor copiilor din România și mențin permanent colaborarea cu Direcțiile de asistență socială și protecția copilului din întreaga țara”, a declarat Gabriela Firea.