Andrei Caramitru / Dan Barna / Claudiu Năsui

Cum în cursul zilei de ieri, Dan Barna venea cu declarații cel puțin suprinzătoare, Caramitru nu a trecut momentul „umoristic” cu vederea și a trecut la atac. În opinia fostului consilier al lui Barna, declarațiile celui din urmă, de ieri, sunt iresponsabile și exagerate. În același mesaj, Andrei Caramitru face o paralelă cu rezultatele proaste de la alegerile prezidențiale și cu motivul plecării sale din funcția pe care o ocupa până nu de mult. Concluzia? Nu vă faceți griji

„Incredibilă iesirea lui Barna de azi. Il compara pe Iohannis cu Vadim Tudor. Bezna mintii.

Sincer – ma bucur ca am scris niste propuneri clare de reforma in USR dupa dezastrul de la prezidentiale, ca nu am mai trecut pe acolo de atunci și ca nu am mai avut vreo discutie cu Dan (pentru ca in loc de schimbare de directie spre esenta USR au ajuns doar in lupte fratricide si pozitii publice gresite). Ma bucur ca mi-am inaintat demisia de acolo deja acum ceva timp (cu clauza ca ma reintorc doar daca lucrurile revin pe un fagas pozitiv).

Pacat de USR/PLUS ca sunt asa de multi oameni ok acolo. Nu îi inteleg cum tolereaza ineptiile unora. Pacat. Mare pacat. Poate – poate – reusesc totusi sa se trezeasca. E important pentru modernizarea tarii asta. Dati-le naibii de liste de candidati si de lupte de culise. Reveniti la ce erati! USR era speranta tarii asteia acum un an. Se poate. Un pic de curaj ce naiba! Eu oricum ii votez, dar e nevoie de mult mult mai mult”, spune Andrei Caramitru pe Facebook.

Reacția lui Andrei Caramitru vine după ce liderul USR, Dan Barna a declarat următoarele:

„Faptul că preşedintele României, şi asta e foarte important, a decis să adopte astfel de mesaj, specific anilor ’90, sunt afirmaţiile din intervenţia domniei sale, foarte asemănătoare cu afirmaţiile lui Vadim Tudor. Faptul că a ales să adopte un astfel de mesaj arată că a ales, cumva, ca să facem o comparaţie proximă, aceeaşi tehnică pe care a folosit-o, ani de zile, Traian Băsescu, când arunca diverse fente comunicaţionale către societate în încercarea de a evita temele stringente ale zilei”, a declarat Dan Barna, potrivit celor de la Mediafax.

Citește și: Rareș Bogdan la Cristoiu, despre criză și voturi

#News