Paradox: În timp ce inflația scade, prețurile alimentelor continuă să crească 

Scăderea prețului energiei nu se resimte încă în cele mai multe din facturile plătite de populație

Inflația generală scade în Europa, în special datorită scăderii prețului energiei dar  preţurile alimentelor se mențin la cote ridicate, unele chiar  crescând, ceea ce a derutat băncile centrale, determinând unele guverne să ia măsuri disperate cum ar fi  plafonări de preţ, formarea de coaliţii cu marii retaileri sau presiuni asupra acestora, potrivit zf.ro.

În timp ce energia mai ieftină nu se simte încă în cele mai multe din facturi, inflaţia la alimente afectează direct în bugetele gospodăriilor, care au deja probleme din cauza exploziei dobânzilor creditelor.

Această anomalie nu va mai dura mult, cred analiştii de la Allianz. Preţurile alimentelor vor căpăta o traiectorie mai „normală“ în al doilea semestru, urmând ca spre finalul anului să se reducă. Potrivit The Wall Street Journal,  Europa, abia ieşită dintr-o criză a ener­giei,  se va confrunta cu un „şoc al alimentelor“ – o explozie a preţurilor mâncării care obligă oamenii să-şi schimbe alimentaţia şi să strângă cureaua „la propriu“. Pentru băncile centrale inflaţia la alimente este o problemă specială deoarece în lupta cu inflaţia ridicată ele au majorat dobânzile. Multe dintre instituţii sunt în punctul în care dacă insistă cu scumpirea creditului, riscă să afecteze economiile. În aceste condiţii, a găși motivul pentru care preţurile alimentelor se mențin ridicate sau chiar cresc este important atât pentru consumator, cât şi pentru experţii în economie din guverne sau de la băncile centrale. Analiza Allianz a eliminat dintre cauzele principale materiile prime, cotaţiile multora dintre ele fiind în scădere. Grâul se tranzacţionează la preţurile din 2021, pe piaţa europeană fiind pentru actualul sezon o abundenţă de cereale. 

Potrivit studiului citat, mai degrabă producătorii de alimente ambalate decât retailerii au operat cele mai mari majorări de preţuri. Captând peste 70% din toate cheltuielile pe alimente din Europa, retailerii alimentari au fost responsabili recent pentru cea mai mare parte a scumpirilor, care  au accelerat în a două jumătate din 2021 după creşterea cotaţiilor materiilor prime agricole şi accelerarea tendinţei când Rusia a intrat cu război în Ucraina.

Retailerii au transferat cea mai mare parte a costurilor consumatorilor. Doar în 2022 producătorii de alimente au crescut preţurile cu 17%, la retaileri creşterea fiind de „doar“ 12%. Rezultatele financiare ale producătorilor listaţi pe burse confirmă că costurile au crescut mai rapid decât vânzările, marjele micşorându-se şi scăzând sub nivelurile de dinainte de pandemie. La nivelul întregului sector alimentar, în semestrul doi din 2022 indicele costurilor a crescut cu 6,7%, în timp ce cifra de afaceri a urcat cu numai 0,8%. De atunci creşterea cifrei de afaceri o depăşeşte pe cea a costurilor, afacerile din sectorul alimentar majorând preţurile pentru a recupera marjele pierdute. WSJ scrie că marjele de profit ale retailerilor se contractă deoarece companiile nu pot transferă asupra cumpărătorului toate creşterile de preţuri aplicate de furnizori. Markus Mosa, directorul executiv al lanţului de super­marketuri Edeka, a delcarat presei germane că nu mai comandă produse de la unii furnizori mari deoarece aceştia cer preţuri mult prea ridicate.

Producţia de grâu a României ar putea creşte cu 13% după seceta de anul trecut, iar cea a Rusiei cu 7%. Rămâne de văzut cum va evolua vremea în iunie şi iulie, luni de recoltă, şi care va fi situaţia pe piaţa globală deoarece Rusia cu războiul ei contra Ucrainei poate influenţa oferta.

Presiuni ascendente de preţurile alimentelor pot veni dinspre Spania şi Italia,  economii mari care exportă produse agricole dar care în această iarnă şi primăvară s-au confruntat cu o secetă severă. Inflaţia alimentară a lovit consumul în Europa dezvoltată. În Franţa, gospodăriile şi-au redus achiziţiile de alimente cu peste 10% de când Rusia a atacat Ucraina. Achiziţiile de energie s-au redus cu aproape 5%. În Germania, vânzările de mâncare s-au diminuat cu 1,1% în martie, faţă de luna anterioară, şi cu 10,3% în ritm anualizat. Potrivit Centrului federal de informaţii pentru agricultură, în 2022 consumul de carne a fost cel mai mic din ultimele trei decenii. Canabis cultivat la subsolul unei clădiri din Ploieşti