Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţii, potrivit g4media.ro
”În cursul nopţii trecute, poliţiştii au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că din locuinţa unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Feteşti, iese fum urmare a unui zgomot puternic
Acesta este inconştient. La faţa locului, s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă de poliţişti, pompieri, jandarmi şi medici. Ei au constatat decesul bărbatului, iar în interiorul locuinţei au identificat mai multe obiecte susceptibile a conţine materiale pirotehnice şi explozive”, au transmis, miercuri seară, oficialii IPJ Ialomiţa.
Potrivit acestora, cercetările se derulează sub conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive. ”În cadrul cercetării la faţa locului, au fost identificate articole pirotehnice şi elemente de muniţie, care au fost ridicate în condiţii de siguranţă şi urmează a fi expertizate. Pentru ridicarea în condiţii de siguranţă şi investigarea materiilor explozive, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Pirotehnic din cadrul Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informaţii”, a mai precizat sursa citată. Surse judiciare au precizat că incidentul s-a produs în timp ce bărbatul încerca să construiască o bombă artizanală. Deocamdată, nu a fost comunicat motivul pentru care bărbatul încerca să construiască bomba.
Șef de post de poliție din Maramureș, arestat la domiciliu pentru luare de mită