Bacalaureat 2020

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul propriu rezultatele examenului de bacalaureat. Conform centralizării MEC 232 de elevi au obținut media 10.00 și 92.930 au obținut medii peste 6, fiind declarați admiși. Contestațiile pot fi depuse până în 1 iulie la ora 12:00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în 5 iulie.

Conform sursei citate, pentru susținerea probelor scrise ale examenului de bacalaureat din acest an s-au înscris aproximativ 155.500 candidați, dintre care aproximativ 123.800 candidați din promoția curentă, respectiv 31.800 candidați din promoțiile anterioare. 

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

– recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

– susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea

– obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00, și în 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Anul trecut, rata de promovare a examenului de bacalaureat, incluzând și elevii proveniți din promoțiile anterioare, a fost de 67,2%, iar pentru elevii din promoția 2019, aceasta a fost 73,7%, crescând după contestații la 75,5%. De asemenea, după contestații numărul elevilor care au obținut media 10 a crescut de la 177 la 224.

Citește și: Rata de promovare la evaluarea națională a crescut cu 0,1%, după rezolvarea contestațiilor

HashtagNews.ro