Codin Maticiuc, „craiul de Dorobanți” – cum era cunoscut în urmă cu mai mulți ani, s-a transformat radical, iar asta i se datorează fiicei sale, Smaranda, relatează WOWBiz. În urmă cu mai bine de doi ani, micuța a devenit „centrul universului” lui Codin, iar visul pe care îl avea încă de la 23 de ani a devenit realitate.
Pentru unii poate părea o vârstă „fragedă”, mai ales în vremurile astea, dar și una „matură”, important este ca părinții să aibă maturitatea emoțională, dar și financiară de a crește un „pui de om”. Cât privește aspectul financiar, pentru Codin acesta nu este deloc un impediment, fiind de altfel implicat în multe activități caritabile, care vizează copiii, e drept că pe cei bolnavi, dar are capacitatea de a vedea viața cu alți ochi, dar și de a ști ce își dorește de la ea.
„Dacă ai întreba-o pe nevastă-mea ea ar zice că eu sunt un tată îngrozitor, că ea face tot, iar eu nu fac nimic. Pe instagram părem mai buni și chiar și mai înalt. Tot timpul avem de lucrat la toate capitolele din viața noastră. Eu îmi doresc să fiu tată de mult timp, de la 23 de ani. Îmi place să petrec timp alături de fetița mea. Vorbește de m-a zăpăcit. Mereu mă roagă să nu plec, când o aud e groasă”, a declarat Codin Maticiuc la un post de televiziune, potrivit sursei menționate.
Codin Maticiuc, parenting modern
Cum niciun copil nu vine cu „manual de utilizare”, meseria de părinte se învață, din cărți, sau este intuitivă. Un motiv în plus ca mulți dintre proaspeții părinți să experimenteze diverse metode de educare, însă Codin a punctat un lucru foarte important în ceea ce privește educația pe care i-o oferă fiicei sale – „front comun” cu soția pentru a nu fi etichetat vreunul dintre ei ca fiind cel bun sau cel rău.
„Când greșește, iar nevastă-mea se leagă de ea, eu trebuie să o susțin. Are momente când încearcă să ne încalece cu plânsul. Încercăm să o facem să nu devină o alintată și o mofturoasă”, a mai spus Codin Maticiuc.
Citește și: Nadine dă BAC-ul la 44 ani! Visul de a avea o diplomă, pe cale să i se împlinească