Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru construirea unei sănii de vară, care va fi situată în partea stângă a pârtiei Bradul și va avea o lungime de 990 de metri. Traseul va fi unul complex, cu mai multe spirale de întoarcere, zone supraînălțate, în cadrul natural oferit de Poiana Brașov potrivit g4media.ro.
Proiectul construirii saniei de vară face parte din programul „Poiana Brașov – stațiunea celor 4 anotimpuri”, prin care municipalitatea își propune să creeze puncte de interes care să facă stațiunea atractivă și în afara sezonului de schi.
Pe lângă sania de vară, un alt proiect important, aflat deja în derulare, este amenajarea de trasee de mountain-bike. „Investițiile pe care le avem în lucru pentru Poiana Brașov nu se referă doar la sezonul de iarnă, ci și la a transforma Poiana într-o stațiune de patru anotimpuri. (…)Traseul va fi unul complex, cu mai multe spirale de întoarcere, zone supraînălțate, în cadrul natural oferit de Poiana Brașov,pentru a le putea oferi brașovenilor și turiștilor o experiență de neuitat”, a declarat primarul Allen Coliban.
Sania de vară va fi amplasată în partea stângă a pârtiei Bradul, cu punctul de acces la pistă în apropierea stației inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement
. Pentru a-i crește spectaculozitatea, traseul prevede mai multe zone de întoarcere, care oferă o mai bună panoramă, cu înălțimi cuprinse între 7 și 13 metri, și zone supraînălțate pentru supratraversarea unor trotuare sau căi de acces, sau pentru a crea pantele necesare pentru urcare sau coborâre.