Principalul suspect al dublului asasinat de la Timișoara a fost prins, joi seară. Purtătorul de cuvânt al Poliției Române a confirmat joi seară, că bărbatul a fost reținut, potrivit g4media.ro.
Individul bănuit că a ucis doi bătrâni, a fost audiat toată noaptea de polițiști, după ce a fost prins la exact 48 de ore de la crimă. Oamenii legii l-au găsit în zona gării din oraș, în apropiere de clădirea în care locuiește mama sa. Suspectul are 38 de ani și ar fi stat, se pare, cu chirie, în blocul unde era administrator femeia de 78 de ani, înjunghiată mortal marți seara. Iar când s-a mutat de acolo, ar fi lăsat datorii la întreținere.
Polițiștii au făcut apel la populație pentru prinderea presupului criminal al celor doi bătrâni din Timișoara
. Este vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, 1.80 înălțime, păr brunet, nebărbierit, purta pantaloni scurți, închiși la culoare, bluză de trening cu glugă gri și un rucsac, posibil să fie rănit la mâna dreaptă (purta un bandaj improvizat), precizează Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.
Polițiștii au transmis portretul robot al presupusului criminal și au cerut ajutorul populației pentru a-l prinde. Marți seara, cei doi bătrâni, în vârstă de 75 și 78 de ani, stăteau de vorbă la telefon cu unul dintre nepoți care locuiește în Germania, când, la un moment dat, au auzit zgomote în casă. Au apucat să îi spună nepotului că cineva a intrat peste ei, s-au auzit niște zgomote, apoi s-a așternut liniștea
O sută de containere pentru colectarea deșeurilor textile, amplasate în Oradea