Realizatorul TV Radu Banciu se declară consternat de lipsa de reacția e oamenilor, cu privire la adoptarea măsurilor de distanțare socială. În opinia acestuia, singura soluție ar fi cea în care autoritățile ar strânge cureaua și ar decide să înăsprească măsurile, de vreme ce relaxarea nu funcționează. De asemenea, acesta critică delăsarea guvernanților, sugerând că acest gen de atitudine va duce, la un moment dat, la un colaps al sistemului de sănătate.
Banciu: „Trebuie o acțiune puternică”
„Noi avem peste o mie de cazuri pe zi de nouă zile la rând și, evident, că la fel se va întâmpla și peste un an de aici înainte. Eu asta l-aș fi întrebat pe președintele Iohannis: ce veți spune la data de 29 iulie 2021, că nu se va schimba nimic?. Între timp am aflat că nu există valul 2, valul 3. E același val care merge dintr-un anotimp în altul. Specialiștii străini au și spus că acestui tip de virus îi plac toate anotimpurile, deci nu există niciun fel de sursă de relaxare. La fel se va întâmpla și la toamnă, și la iarnă, și la primăvară, și la vara viitoare. Deci cum va arăta oare România, cu paturile ei perfect dotate, la terapie intensivă, cu călăii ăștia care ne conduc, cu alegerile care vor fi răms în urmă, de astăzi într-un an? Oare câte cazuri vor fi, câte decese vor fi?”, a declarat Banciu în emisiunea sa.
Radu Banciu este de părere că noile măsuri propuse de autorități nu ar fi eficiente, drept pentru care nu vor ajuta la limitarea răspândirii virusului.
„Se plimbă teleleu toți prin Centrul vechi, nu se ia nicio măsură pentru că nu au guvernanții curaj. Ce e aia cu ora 22-23? Centrul ăla nu ar mai trebui să mai fie redeschis ani de zile de aici înainte la situația pe care o traversăm. (…) Măsurile astea mi se par absolut ridicole și nu vor schimba cu nimic situația în perioada următoare. Trebuie o acțiune puternică, cum nu s-a mai întâmplat până acum, sau, dacă nu, să ne lase și să recunoască că nu i-a dus capul”, a mai spus Radu Banciu.
Citește și: Alexe dă Mediul pe CJ Iași și uită de Parcul Văcărești