Inspectorii de muncă vor controla, timp de două săptămâni, la nivelul Capitalei, unităţile economice care prestează activităţile privind comerţul cu ridicata al combustibililor lichizi şi gazoşi al produselor derivate şi comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, potrivit g4media.ro.
„Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti va desfăşura ample acţiuni de control, in cadrul Campaniei Naţionale de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare a carburanţilor auto tip GPL”, a comunicat ITM Bucureşti.
Obiectivele acţiunii sunt angajarea personalului (contracte individuale de muncă cu normă întreagă, contracte individuale de muncă cu timp parţial etc.); transmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; durata timpului de muncă şi munca suplimentară; întocmirea evidenţei orelor de muncă prestate de salariaţi; repausuri periodice (repausul săptămânal, sărbători legale); munca de noapte; acordarea drepturilor salariale şi regulamentul intern/contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. De asemenea, se va urmări şi modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.
În domeniul SSM, efectuarea controalelor va fi centrată pe utilizarea unui check-list care conţine verificarea tuturor cerinţelor legislative în domeniu
Este vorba despre deţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă pentru toate activităţile desfăşurate; evaluarea riscurilor specifice, luând în considerare riscurile generate de atmosferele explozive; întocmirea planului de prevenire şi protecţie, în baza evaluării riscurilor, inclusiv stabilirea priorităţii măsurilor pentru zonele cu risc ridicat şi specific; evidenţierea zonelor cu risc ridicat şi specific, stabilite în urma evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională; existenţa instrucţiunilor scrise emise de angajator, privind folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă; asigurarea, de către angajator, a instruirii adecvate în domeniul SSM, cu precădere a instruirii cu privire la protecţia împotriva exploziilor; asigurarea echipamentului individual de protecţie (din materiale care nu produc descărcări electrostatice, ce pot aprinde atmosferele explozive); asigurarea semnalizării de securitate şi sănătate la locul de muncă, inclusiv pentru locurile unde pot apărea atmosfere explozive. Avertizare de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru mai multe județe din țară