Două minore din București obligate să se prostitueze de un bărbat

Ele erau ținute în cătușe într-o locuință din București

DIICOT

Un barbat a recrutat două fete minore pentru videochat și prostituție, într-o locuință din Bucuresti. Când nu le putea supraveghea, le ținea în cătușe, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit cercetările polițiștilor din Ploieşti și ale procurorilor DIICOT, a reieșit că, în perioada mai – iunie a.c., un individ ar fi recrutat, adăpostit și primit, în scopul exploatării sexuale, două minore, pe care le-ar fi obligat să practice activități de videochat și prostituție.

 „S-a reținut că, în intervalul mai-iunie 2023, inculpatul a recrutat, transportat și adăpostit, în locații închiriate din municipiul București, două persoane vătămate minore în scopul obținerii unor beneficii materiale prin exploatarea sexuală a acestora. O victimă a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale cu mai multe persoane, racolate fie prin intermediul anunțurilor, fie direct de către inculpat, iar cea de-a doua să presteze servicii de videochat pe o platformă online, sumele astfel obținute fiind însușite de către inculpat”, informează DIICOT. Una dintre fete, de mai multe ori, ar fi părăsit în mod voluntar domiciliul, aceasta fiind într-o stare de vulnerabilitate cauzată de situația sa familială, motiv pentru care ar fi profitat persoana bănuită, în activitatea de exploatare. Astfel, în perioada 6 – 27 august, polițiștii au găsit fata în București. Pe timpul nopții, dar și în momentele în care bănuitul nu putea supraveghea victimele, acesta le imobiliza folosind o pereche de cătușe cumpărată online. Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Prahova.

Tânăr de 15 ani, suspect în cazul amenințărilor cu bombă în spitale și tribunale