La vestita ora 18:00, președintele Klaus Iohannis a susținut din nou o conferință de presă în care a vorbit, într-o primă instanță, despre posibilitatea reparării legilor justiției, cele fracturate de fosta guvernare PSD, motiv pentru care, la momentul respectiv, a generat nenumărate proteste atât în Piața Victoriei, cât și în întreaga țară.

Klaus Iohannis: „România are multe restanțe”

”Am avut astăzi o întâlnire de lucru cu premierul Ludovic Orban și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru a discuta pe marginea proiectelor reperatorii elaborate de Guvern și menite să corecteze legile justiției. Am insistat de acum câteva luni pentru a se lucra la Ministerul Justiției în vederea reparării acelor prevederi care s-au dovedit toxice. În ultimii ani ani s-a vorbit mult despre justiție, intervențiile brutale și intempestive ale PSD au fost extrem de criticate. Modificările PSD nu au reușit să înlăture orice risc de intervenție politică asupra justiției. Efectul a fost un asalt PSD-ist asupra justiției. Cu toții știm care a fost reacția societății civile și a organismelor internaționale. Printr-un efort comun președinte, societate civilă, Parlament s-a împiedicat îngenuncherea justiției.

Aceste lucruri nu sunt însă suficiente. România are multe restanțe, printre care recomandările MCV, GRECO, Comisia de la Veneția, iar aceste prevederi trebuie corectate de o majoritate parlamentară de bună credință. Va fi nevoie de o altă majoritate democratică și legitimă rezultată în urma alegerilor parlamentare, care să repună legile justiției pe calea corectă. Această contra-reformă din ultimii ani a afectat procesul de justiție.

O justiție corectă și egalitatea în fața legii sunt pionii esențiali ai statului de drept. Românii au dovedit că sunt atașați valorilor statului de drept, în repetate rânduri. Întâlnirea de astăzi îmi reconfirmă hotărârea Guvernului de a face tot ceea ce depinde de el pentru ca justiția să funcționeze corect.

Pentru a face o reformă corectă și aceste deziderate nu pot fi susținute doar de un partid politic și doar pe durata unui singur ciclu electoral. Despre asta vor fi și alegerile parlamentare. Un prim pas a fost făcut la alegerile locale, dar trebuie să continuăm acest proces la alegerile parlamentare.”, a spus Klaus Iohannis.

Citește și: Iohannis atacă, PSD contraatacă

#News