Producătorii europeni au avertizat că ar putea renunța la fabricarea unor medicamente de uz general, ieftine, din cauza creșterii costurilor la energia electrică, relatează Reuters.
Mai exact, aceștia au cerut o revizuire a modului de stabilire a prețului la electricitate, industria farmaceutică fiind cea mai recentă industrie care caută ajutor pe măsură ce criza energetică se adâncește.
27 de minștri vor încerca să ajungă la un acord referitor la măsurile de combatere a crizei energetice din Europa
Grupul de lobby al industriei medicamentelor generice Medicines for Europe, care reprezintă companii precum Teva, unitatea Sandoz a Novartis și Kabi a Fresenius SE, a trimis marți o scrisoare deschisă miniștrilor energiei și sănătății din statele membre ale Uniunii Europene.
În scrisoare, reprezentanții companiilor farmaceutice au ținut să sublinieze că, dincolo de presiunea economică inerentă unui astfel de domeniu, pandemia COVID și războiul încă-n desfășurare din Ucraina au condus la creșterea costurilor materiilor prime și ale transportului, acestora adăugându-li-se și prețuri record ale energiei.
Scrisoarea a fost adresată, de asemenea, CE, care nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii în cursul zilei de marți. În ciuda acestui fapt, în decursul zilei de astăzi, miniștrii UE s-au întâlnit pentru a dezbate problema creșterii vertiginoase a facturilor la electricitate, dar și pentru a aproba un prim pachet de măsuri în vederea reducerii costurilor.
Discuțiile de vineri au fost însă menite să aprobe propunerile CE, care este executivul blocului comunitar, drept care, până în prezent, acestea nu au inclus soluții care să vizeze în mod special producătorii de medicamente.
Aprovizionarea cu medicamente în Europa se află în pericol
Potrivit scrisorii deja amintite, prețul energiei electrice a crescut de zece ori pentru unele fabrici de medicamente din Europa, iar costurile materiilor prime au crescut cu 50% până la 160%.
Acest lucru are un impact serios mai ales asupra medicamentelor ieftine, care nu sunt brevetate, și care au reprezentat aproximativ 70% din medicamentele eliberate în Europa în ultimul deceniu.
Tocmai de aceea, autorii scrisorii deschise au cerut autorităților de sănătate ca industria farmaceutică să fie exclusă din măsurile de reducere a consumului de energie electrică, includerea sectorului de medicamente fără brevet în normele relaxate privind ajutorul de stat, dar și o mai mare flexibilitate în ceea ce privește prețurile medicamentelor.
„S-ar putea să renunțăm la poate trei, poate cinci produse din cauza impactului direct și indirect al creșterii costurilor energiei”, a declarat Elisabeth Stampa, director executiv al Medichem SA.
„Costurile mai mari ale energiei pur și simplu mănâncă toate marjele multor producători de medicamente esențiale în sistemul de prețuri fixe în care operăm în Europa”, a declarat pentru Reuters, directorul general al Medicines for Europe, Adrian Van Den Hoven.