În cazul în care vă plictisiți în pandemie, vă dăm noi o veste bună: plictiseala poate lua acum sfârșit pentru că vă puteți folosi multul timp liber pentru a-i scrie lui Liviu Dragnea în pușcărie. Cel puțin asta sugerează Codrin Ștefănescu, veșnicul discipol al fostului lider PSD. Potrivit lui Ștefănescu, Dragnea se simte atât de singur și de trist încât vreo două-trei scrisorele de amor politic din partea celor care „îl prețuiesc” i-ar face micului deprimat zilele un pic mai bune.
De altfel, puteți să nici nu-l iubiți prea tare pe Liviu Dragnea. Până la la urmă, orice semn de viață e un semn de viață, fie el bun sau rău. Și grea trebuie să mai fie singurătatea din celulă! Mai ales când ești și bolnăvior, bașca n-ai nici dreptul de a mai învârti o cheie prin garajul închisorii, ca odinioară, pe vremea când zilele erau mai senine.
Codrin Ștefănescu, despre Dragnea: „Se chinuie, dar e puternic și va rezista!”
„Astăzi am fost sa-l văd pe Liviu Dragnea! O duce rāu cu sănătatea, o duce rāu in general. Nu vor sā-l scoatā nici la muncā, nu i se permite nici sā-și ingrijeascā problemele de sānātate. Asteaptā și asteaptā ca cineva sa punā in practicā decizia definitivā a instanței in acest sens. La el nu se aplicā, indiferent de consecințe! Se chinuie, dar e puternic și va rezista! Dacā cei care îl prețuiesc și îl susțin vor sā-i scrie, o pot face! Liviu Dragnea, Penitenciarul Rahova, Șoseaua Alexandria nr 154, sector 5, București, cod Postal 51527. Am promis cā vā țin la curent cu starea sa, asta am fācut!”, scrie Codrin Ștefănescu.
Liviu Dragnea, Penitenciarul Rahova, Șoseaua Alexandria nr 154, sector 5, București, cod Postal 51527 – ați reținut, da? În mod cert, dacă știți cum să-i atrageți atenția marelui om politic, vă puteți trezi, într-o bună zi, cu o bucurie în cutia poștală.
Citește și: Dragnea, sărbătorit trist și de la distanță de discipolii Codrin și Ionel