Un bărbat în vârstă de 47 de ani din municipiul Vaslui a fost arestat preventiv, după ce şi-a lovit soţia cu parul, provocându-i răni grave, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), potrivit ziare.com.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui, înainte să fie agresată, femeia se prezentase la Judecătoria Vaslui pentru a solicita emiterea unui ordin de protecţie.
Ulterior, ea a depus o plângere la poliție. „Ca urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vaslui au stabilit că, la data de 19 octombrie 2024, ora 15,00, pe fondul unui conflict spontan, femeia ar fi fost agresată de către soţul său cu un par, fiind lovită în zona membrelor superioare şi inferioare. În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni ce necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”, precizează IPJ Vaslui. Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.