Piedone: „Mândria de a fi român nu are vârstă”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a fost surprins, într-un mod plăcut, de nepoții săi, pe care îi consideră români adevărați și care i-au oferit o surpriză de „ziua tuturor românilor”.

Într-o ședință foto, cu ocazia Zilei Naționale, cei mai mici ai familiei s-au îmbrăcat în costumele tradiționale românești, cu care au pozat foarte mândri, semn că mândria de a fi român nu are vârstă.

„S-au îmbrăcat în costume tradiționale românești, pentru că așa îi stă bine unui român adevărat, crescut într-o familie tradițională românească. Deși sunt mici, se mândresc când îmbracă portul popular, pentru că le-am vorbit despre importanța valorilor și tradițiilor care merită cinstite. Despre unitatea și spiritualitatea poporului român care a păstrat vie identitatea națională”, a mărturisit, emoționat, noul primar Piedone.

Acesta consideră că portul românesc este legătura dintre trecut și viitor, iar generația tânără este dovada că eforturile strămoșilor nu a fost în zadar.

„Mă emoționează când îi văd în portul popular, jucându-se și râzând, pentru că așa îmi dau seama că eforturile strămoșilor noștri nu au fost în zadar. Că oamenii harnici și curajoși care nu au plecat capul în fața niciunei orânduiri străine ne oferă nouă șansa să trăim pe aceste meleaguri minunate.

Nepoții mei nu știu despre luptele purtate în trecut. Ei știu doar ce îi învățăm noi, în familie. Le-am spus că trebuie să fie mândri de faptul că sunt români, să își iubească patria și tradițiile precum își iubesc mama. Să își respecte țara și să facă bine aici, acasă. Să simtă, să iubească și să trăiască românește!”, a mai spus Piedone, pe pagina sa de socializare.

„Să fim mândri că suntem români și să nu uităm niciodată că pentru acest privilegiu înaintașii noștri au udat cu sângele lor, pământul pe care noi trăim astăzi. 1 Decembrie 1918 a reprezentat împlinirea unui ideal istoric și este de datoria noastră să păstrăm vie identitatea națională, să ne învățăm copiii și nepoții despre importanța acestei zile. Ei reprezintă viitorul, ei reprezintă România!

La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România!”, a concluzionat edilul de la Sectorul 5.

Citește și: Tricolorul românesc, la Cascada Niagara

#News