Liderul social democrat, Marcel Ciolacu îl acuză pe președintele Iohannis că minte, făcând referire la o declarație a acestuia din urmă, cu privire la legea redeschiderii piețelor pe perioada carantinei parțiale în care se află România, pentru 30 de zile, din 9 noiembrie.
„Iohannis minte din nou! Legea cu deschiderea pieţelor este trimisă la promulgare de aproape 20 de zile! Să îl ajutăm pe Iohannis să se documenteze! A minţit cu vaccinul, a minţit cu infectările şi acum minte şi cu pieţele!!!”, a scris Marcel Ciolacu luni pe Facebook. Acesta a ataşat postării şi o imagine cu parcursul parlamentar al actului normativ de pe site-ul Camerei Deputaţilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat luni, la finalul vizitei pe care a făcut-o la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, dacă va promulga legea care prevede redeschiderea pieţelor, că actul normativ nu a ajuns încă la el. Potrivit datelor afişate pe site-ul Camerei Deputaţilor actul normativ adoptat pe 10 noiembrie a fost trimis la promulgare pe 12 noiembrie.
Citește și: Liberalii, furibunzi, după ce deputații au decis redeschiderea piețelor