Primul medicament care încetineşte distrugerea creierului în cazul bolii Alzheimer – Lecanemab – a fost declarat un succes istoric şi important. Odată cu studiul clinic se intră într-o nouă eră a medicamentelor pentru tratarea Alzheimer, cea mai frecventă formă de demenţă. Medicamentul, Lecanemab, are doar un efect redus, impactul asupra vieţii cotidiene fiind dezbătut, potrivit digi24.ro.
Medicamentul acţionează în stadiile incipiente ale bolii.
Lecanemab atacă stratul numit beta-amiloid, care se acumulează în creierul persoanelor cu Alzheimer, aceste rezultate ale testelor reprezentand un punct de cotitură.
Unul dintre cei mai importanţi cercetători din lume care a lansat ideea de a viza amiloidul în urmă cu 30 de ani, profesorul John Hardy, a declarat că este un rezultat „istoric”, fiind optimist: „Asistăm la începutul terapiilor pentru Alzheimer”, a declarat acesta. Potrivit profesoarei Tara Spires-Jones, de la Universitatea din Edinburgh, rezultatele sunt „un lucru important, deoarece avem o rată de eşec de 100% de mult timp”.
În prezent, persoanelor cu Alzheimer li se administrează alte medicamente pentru a le ajuta să îşi gestioneze simptomele, dar niciunul nu schimbă evoluţia bolii
Lecanemab este un anticorp, cum ar fi cele pe care organismul le produce pentru a ataca viruşii sau bacteriile, care a fost creat pentru a spune sistemului imunitar să elimine amiloidul din creier. Amiloidul este o proteină care se aglomerează în spaţiile dintre neuronii din creier şi formează plăci distinctive care reprezintă una dintre caracteristicile bolii Alzheimer.
Medicamentul experimental Lecanemab a fost asociat cu un tip periculos de umflături cerebrale la aproape 13% dintre pacienții din cadrul studiului care s-a întins pe o perioadă de 18 luni și la care au fost înscriși aproape 1.800 de participanți cu boala Alzheimer în stadiu incipient. Unii pacienți au prezentat, de asemenea, hemoragii cerebrale, cinci dintre ei suferind macrohemoragii și 14% microhemoragii – un simptom legat de două decese ale persoanelor care au primit medicamentul într-un studiu ulterior.