Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenției violente a jandarmilor la mitingul Diasporei din 10 august 2018, a fost numit inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova (IJJ Prahova), transmite presa locală. Această decizie este contestată de europarlamentarul Rareș Bogdan, care precizează că ceea ce se întâmplă este „un atentat la tot ce înseamnă o România democrată”, iar locul lui Cazan ar trebui să fie „în pușcărie”.
„Structurile defecte ale MAI, care nu au înțeles că trebuie să fie în slujba cetățeanului și nu a unor grupuri de interese au a unor persoane care au coordonat opresiunea îngrozitoare împotriva oamenilor cinstiți, corecți, care au ieșit pentru a stopa abuzurile din România pe 10 august, au profitat de acest vid, între plecarea unui ministru și venirea unui alt ministru și au încercat să facă o chestiune extrem de gravă. Este un atentat la tot ce înseamnă o România democrată și Europeană”, a spus Rareș Bogdan, într-o intervenție la B1.
„Este problema justiției din România care a fost susținută de acei oamei și de noi ceilalți, de miliona de români. Cred că ar trebui să înțeleagă că atunci când am ieșit în stradă pentru independența justiției și pentru ca niciun factor politic să nu pună presiune, am ieșit pentru ca judecătorii și procurorii să își facă treaba, nu să protejeze infractori precum Cazan, Sindile, Cucoș sau Fantoma Albă, Paraschiv. Este un gust amar la sfârșit de an. O rușine că s-a întâmplat așa ceva”, a mai spus Rareș Bogdan.
„Laurențiu Cazan a fost împuternicit (șef interimar – n.red.) pentru 6 luni în această funcție de către inspectorul general al Jandarmeriei (Alin Mastan – n.red.). Ordinul a fost semnat pe 28 decembrie”, a declarat Sorin Despina pentru G4Media.ro.
Întrebat de reporterul G4Media.ro cum a fost numit Cazan, dat fiind că este urmărit penal în dosarul DIICOT, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a spus: „Nu există nici un temei legal să nu fie numit. Acuzațiile la adresa lui au fost clasate, șeful DIICOT a infirmat soluția, iar ordonanța de infirmare se judecă acum la Înalta Curte. Ca atare, el poate fi numit la conducerea unui inspectorat județean”.
Citește și: Gorghiu: „Românii au tot dreptul să ceară adevărul despre 10 august!”