Jurnalistul sportiv Radu Naum face acuzații la adresa noului ministru al Sportului

„Situaţia ar fi comică dacă ar fi vorba de vreun film produs pentru a provoca râsul de Sărbători”, declară Naum

Jurnalistul sportiv Radu Naum face acuzații la adresa noului ministru al Sportului, Eduard Novak. Pe larg, acesta îl acuză pe Novak că ar avea avea pe masa ministerului o scrisoare semnată de șase dintre cei nouă membri ai Consiliului de Administraţie al FR Ciclism, încă de pe vremea când ministru era Ionuț Stroe. În scrisoare s-ar menționa faptul că Novak și-ar fi angajat antrenorul personal pe o poziție federală, însă și că ar fi blocat accesul la rapoarte financiare. Cum ministrul al Sportului este acum chiar cel denunțat, Eduard Novak, Radu Naum remarcă ilarul situației de față.

Radu Naum: „Situaţia ar fi comică dacă ar fi vorba de vreun film produs pentru a provoca râsul de Sărbători”

„Pe 7 decembrie 2020, pe masa ex-ministrului tineretului şi sportului, Ionuţ Stroe, ajunge o scrisoare semnată de 6 dintre cei 9 membri ai Consiliului de Administraţie al FR Ciclism. Misiva este un denunţ împotriva lui Novak, preşedinte, acuzat că şi-a angajat antrenorul personal pe poziţie federală în locul celui votat de CA, că a girat contracte de prestări servicii semnate retroactiv, că blochează accesul la rapoarte financiare „foarte probabil pentru a ascunde probleme interne”. Cei 6 au fost prompt acţionaţi în instanţă de Novak. Între timp, Novak a devenit şeful sportului. Pe masa lui stă acest document cu numărul de înregistrare 12677/07.12.2020. Situaţia ar fi comică dacă ar fi vorba de vreun film produs pentru a provoca râsul de Sărbători. Dar nu e”, scrie jurnalistul Radu Naum, despre ministrul Sportului, Eduard Novak.

Citește și: Novak, de la MTS, vrea să participe la JO de la Tokyo

#News