Florin Roman o consideră pe Violeta Alexandru unul dintre cei mai buni miniștri PNL

Liberalul Roman, despre fostul ministru al Muncii: „A muncit enorm, a fost modestă și cum se spune, și-a văzut de treabă!”

Liberalul Florin Roman a declarat că Violeta Alexandru, fostul ministru al Muncii, a fost unul dintre cei mai buni miniștri pe care i-a dat PNL vreodată, astfel că nu înțelege de ce aceasta a trebuit să fie schimbată cu Raluca Turcan, în noul Executiv.

Mai mult decât atât, adaugă Florin Roman, Violeta Alexandru ar fi acel ministru care, cu toate că ar fi adus situația dosarelor nerezolvate la zero, în numai un de zile, ar fi căzut „pradă” negocierilor prost realizate din interiorul PNL.

În încheierea mesajului său, Roman a ținut să o felicite pe „Victoria” Violeta Alexandru, pentru toată munca depusă în perioada în care aceasta a fost ministru al Muncii și Protecției Sociale.

Florin Roman: „A muncit enorm, a fost modestă și cum se spune, și-a văzut de treabă!”

„A fost unul din cei mai buni miniștri ai guvernului PNL! A “moștenit” peste 19000 de dosare nesoluționate și le-a adus la ZERO, intr-un an. Sincer, nu am înțeles, de ce a fost schimbată! Ca de altfel mulți romani! Nimeni nu e ministru pe viața, dar sa schimbi lucrurile când ele merg bine, nu prea pot înțelege! Victoria nu este doar un alt prenume al Violetei Alexandru, ci și o ținta pe care ministra liberala a atins-o! A muncit enorm, a fost modesta și cum se spune, și-a văzut de treaba! Politic, Violeta poarta tinicheaua unui loc 3 pe Bucuresti, dar aici, practic a căzut victima celor care au negociat prost pentru PNL pe Capitala, așa cum au făcut și cu structura noului guvern, unde din păcate, din toți asii, noi nu am tras nici unul! Pentru munca ta și reprezentarea PNL in guvern, un sincer bravo, Victoria Violeta Alexandru!”, a declarat Florin Roman, despre fostul ministru al Muncii.

Citește și: Violeta Alexandru pune punctul pe „i” în problema înghețării veniturilor pe 2021

#News