Olguța se răzbună, dar nu la CEDO, pentru că-s și banii ei la mijloc

„Au fost patru ani în care tot timpul am fost hărţuită, mi s-a spus penală”

În urma clasării dosarului „Fațada” la DNA, primarul Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu a declarat că nu are de gând să acționeze statul român la CEDO, întrucât, în eventualitatea unui câștig, pagubele ar fi plătite de toți cetățenii, inclusiv de ea, din taxe și impozite. Cu toate astea, pentru ca nu poate lăsa lucrurile ala, Olguța Vasilescu a spus că are de gând să îl acționeze în judecată pe unul dintre denunțătorii acesteia.

„Nu voi merge la CEDO, pentru că statul român ar fi cel condamnat şi din banii mei, ai dvs., ai tuturor cetăţenilor se vor acorda despăgubiri. Nu am nevoie de despăgubiri financiare. Încă de acum un an de zile m-am adresat Secţiei speciale de investigare a magistraţilor pentru a ancheta procurorul respectiv pentru abuzuri, inclusiv pentru acte de tortură. Singurul mod în care mă puteam apăra a fost să mă adresez acestei specii speciale care dacă mâine se desfiinţează sau când doreşte noul Guvern, va deveni o problemă pentru toată lumea, pentru că atunci când sunt abuzuri făcute de astfel de procurori, oamenii nu au unde să se adreseze. Şi bineînţeles împotriva unuia dintre denunţători mă voi adresa instanţei, pentru că e vorba de mulţi bani pe care i-am cheltuit cu avocaţii, de hărţuirea mea care continuă şi cred că a venit momentul să se termine toate aceste lucruri”, a declarat Vasilescu, aseară, la TVR1.

Lia Olguța Vasilescu: „Au fost patru ani în care tot timpul am fost hărţuită, mi s-a spus penală”

De asemenea Lia Olguța Vasilescu a mai spus că timp de patru ani ar fi fost anchetată de DNA, motivul principal fiind cel al reabilitărilor fațadelor clădirilor din centrul Craiovei. Explicația pentru care Craiova avea nevoie urgentă de reabilitare a clădirilor respective, ce au făcut obiectul cercătărilor DNA în dosarul „Fațadă”, este festivalul Internațional Shakespeare, aceasta declarând că festivalul este al treilea de acest gen din lume, astfel că Municipiul Craiova ar fi trebuit să arate bine în momentul desfășurării.

„Au fost mai multe firme care s-au alăturat demersului nostru, unele firme nu au avut nicio legătură cu primăria niciodată. Nu am vrut altceva decât să înfrumuseţez oraşul şi neavând posiblitatea la vremea respectivă să organizeze o licitaţie publică, am cerut sprijinul unor firme care nu pentru mine, ci pentru nişte asociaţii de proprietari au făcut nişte donaţii la vremea respectivă. Au fost patru ani în care tot timpul am fost hărţuită, mi s-a spus penală, a trebuit să le explic oamenilor în ce a constat infracţiunea între ghilimele pe care eu am săvârşit-o. Iată că locuitorii Craiovei au înţeles despre ce a fost vorba, pentru că la toate alegerile din această perioadă am obţinut mult mai multe voturi decât contracandidaţii mei. Dar viaţa mea fost sub lupă, în sensul că am fost înregistrată tot timpul, inclusiv în mediul privat. Mai mult, au fost colegi de-ai mei care au fost săltaţi de pe stradă, anchetaţi prin hoteluri, torturaţi. Dar iată că după 4 ani DNA vine şi îşi recunoaşte vina şi primesc această clasare”, a mai spus Olguţa Vasilescu.

Citește și: Vasilescu scapă de „Fațadă”. DNA îi clasează dosarul

#News