500 de camere video, 300 de radare fixe și 1.000 de limitatoare de viteză ar urma să fie montate pe drumurile publice din România, pentru reducerea numărului de accidente de pe șosele. Legea care permite aceste modificări a fost promulgată, iar fondurile necesare pentru implementarea ei ar urma să fie asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Șoferii prinși că încalcă legea, vor primi amenzile direct acasă, potrivit stirileprotv.ro.
„Vom începe cu autostrăzile și drumurile naționale. Vor fi drumurile naționale tranzitate frecvent și cu număr mare de accidente cu victime și decese, adică DN1, DN7, DN2. Echipamentele intră în componența sistemului de monitorizare a traficului, denumit „E-SIGUR”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR
Este vorba despre un sistem ce conectează rețeaua de camere video și radare de pe străzi cu serverele și calculatoarele ce stochează mai multe baze de date și registre naționale, precum evidența persoanelor și direcțiile de înmatriculare. Sistemul ar trebui să depisteze în trafic inclusiv mașini furate, să-i prindă pe șoferii care depășesc viteza sau trec pe culoarea roșie. Sistemul va colecta date despre cât de aglomerate sunt șoselele, sau despre condițiile meteo și starea carosabilului.
Șoferii care încalcă legea și vor fi sancționați, vor primi informarea prin poștă, acasă. Reprezentanții Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere spun că pe amendă vor fi trecute numărul mașinii și numele celui care o deține.
În felul acesta, susțin sindicaliștii, ar exista riscul ca șoferii să scape de amenzi, ori de suspendarea permiselor.: „Așa cum s-a întâmplat în trecut, conducătorul auto care încălca limita legală putea scăpa foarte simplu, pentru că șoferul indica, de cele mai multe ori, o rudă apropiată”, a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatul Polițiștilor Europol. Potrivit analizelor, proiectul ar trebui să reducă numărul de accidente rutiere grave cu 50% până în 2030, ținând cont că România este pe primul loc la numărul de morți de pe șosele în Uniunea Europeană. În cel mult doi ani, proiectul ar trebui finalizat.
A crescut numărul deceselor subite, semnalează serviciile de Ambulanță