De când a fost pusă șefă la ministerul Muncii, Violeta Alexandru, fostă Bau, se face că nu știe că titulatura completă a ministerului este și “al Protecției Sociale”. Alexandru-Bau, după ce și-a atârnat pe pupitru afiș că nu taie pensiile, s-a gândit să înceapă reforma în propriul minister: a dat-o afară pe liftieră, o doamnă aflată în pragul pensiei și văduvă, care avea o leafă de 2000 de lei brut.
Madam Bau-Alexandru a făcut mare tapaj că poate să apese singură pe butoanele liftului. Noi o credem că e specialistă în butonat, dar dacă ești singură, se defectează liftul, se blochează între etaje, se stinge și lumina și, cine știe, apare și fantoma Elenei Ceaușescu (clădirea aparține de fostul sediu al CC al PCR)?! Ce faci Violeto, dai în damblageală, te-apucă claustrofobia și-ncepi să urli să vină Raed Arafat să te salveze?!
Oricum, după cum arată și mai ales după ceea ce face și după cum vorbește, Violeta Bau-Alexandru zici că-i sora vitregă a lui Vasile Câțu. Cred că nici ei, bunicii și părinții, nu i-au cerut vreodată să-i ajute cu bani. Și, la o primă impresie, chiar dacă i-ar fi cerut, le-ar fi dat… canci!
#News Cercetătorii ruși caută vaccin pentru Coronavirusul din China
Până acum, Violeta Bau-Alexandru nu face decât să se adauge unei liste guvernamentale pline, cu puține excepții, de habarniști. Mai grav este că Bau-Alexandru și Câțu reprezintă omenia celor care vor să pună mâna pe țară la alegerile viitoare! Frustrați și negri-n cerul gurii, răzbunători fără motiv, bolnavi să apuce puterea și să nu-i mai dea drumul, dacă se poate niciodată, ăștia sunt liberalii cei noi care vor să reformeze țara și să schimbe poporul!
Cred că dacă PNL ar acapara toată puterea în România, pe frontispiciul clădirii ministerului Muncii ar apărea celebrul îndemn „Arbeit macht frei”! Iar poporul, amenințat, înfricoșat și înfometat, ar urla într-un singur glas: Sieg Heil! Evident, victoria ciumei galben-albastre!
P.S. Soția mea mi-a spus, după ce a văzut-o la televizor, că doamna Paula, liftiera dată afară de Bau-Alexandru, „este chiar drăguță, o femeie frumușică, cochetă și mai este și isteață, vorbește foarte bine!”