Încă un deces în rândul pacienților transferați din Pavilionul 5 al Institutului „Matei Balș”, afectat de incendiul ce a avut loc vineri dimineață, asfel bilanțul a ajuns la șapte.
Este vorba de o pacientă în vârstă de 67 de ani, care a fost internată în Pavilionul 5 al unității sanitare, la un etaj superior. „Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă de infecție cu SARS Cov-2, dar stabilă, prezenta comorbidități. Conform informării primite de Ministerul Sănătății, imediat după incendiu, pacienta a fost mutată într-o sectie ATI a aceluiași spital. Pacienta s-a decompensat relativ rapid și a fost intubată. A decedat în această dimineață”, se arată în anunțul făcut de Ministerul Sănătății.
În incendiul de vineri dimineață, conform ISU și Ministerului Sănătății, 4 persoane au fost găsite carbonizate, iar o persoană a fost declarată decedată la scurt timp. Sâmbătă, un pacient transferat la Spitalul Universitar de Urgență, un bărbat de 70 ani, dependent de presiune continuă la nivelul căilor respiratorii – CPAP, a fost declarat decedat. Bărbatul nu avea leziuni cauzate de incendiu și era intubat.
Starea de sănătate a pacienților afectați de incendiul care a avut loc la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” și care au fost transferați în alte unități sanitare: Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București: 11 pacienți, stare stabilă, staționară.
Spitalul Universitar de Urgență București: 4 pacienți – 2 pacienți în stare generală bună, urmează să fie externați în zilele următoare; 1 pacient în stare generală mediocră, stabil în prezent; 1 pacient în stare gravă (ATI), stabil în prezent. Spitalul Universitar de Urgență „Elias”: 6 pacienți: stare stabilă, staționară.
Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”: 6 pacienți – 1 pacient în stare gravă (ATI), 5 pacienți în stare stabilă, staționară. Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”: 3 pacienți în stare stabilă, staționară (ATI). Spitalul Militar Central: 4 pacienți. SMC – 2 pacienți: 1 pacient în stare stabilă, internat în secția ATI; 1 pacient intubat, instabil (ATI). ROL2: 2 pacienți în stare stabilă. Spitalul „Witting”: 3 pacienți, stare stabilă, staționară.
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: 4 pacienți. 2 pacienți în stare stabilă, evoluție staționară; 2 pacienți în secția ATI: 1 pacient ameliorare clinică ușoară, 1 pacient cu evoluție spre agravare.
Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”: 1 pacient intubat (ATI), stare staționară. Spitalul de Urgență Floreasca: 3 pacienți în stare stabilă, 3 pacienți au fost externați în 30.01.2021. Spitalul Monza: 3 pacienți, stare stabilă, staționară.
Citește și: Vlad Voiculescu: „Sistemul sanitar are păcate vechi, de 30 de ani”